Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "E o adevărată tragedie!" Localnicii din Pechea, din nou sub ameninţarea puhoaielor. Au stat de veghe toată noaptea de frică să nu fie luaţi din nou de ape

Localnicii din Pechea nu au închis un ochi întreaga noapte de frica puhoaielor. După ce aseară a început din nou să plouă, debitul apelor creşte cu fiecare minut. Oamenii au făcut semne pe malul apei şi au aşteptat din nou pe pod, împreună cu pompierii care au stat şi ei de veghe. Cu toţii s-au rugat neîncetat pentru un miracol. 

de Adrian Obreja

la 18.09.2024 , 08:09

"Vine mai mare, băi! Mai are olecă şi ajunge la stână la ei", spune un localnic. 

"Mi s-a spus că vine apa, vine apa!", a declarat primarul din comuna Cuza Vodă Dănuţ Codrescu.

"E o adevărată tragedie!", spune o localnică.

Vezi și

Sub ameninţarea puhoaielor

Pe acelaşi subiect

Câteva zeci de minute de ploaie torenţială a transformat străzile comunei Cuca. Pentru că apele se revărsau şi păreau de neoprit, autorităţile au transmis imediat două mesaje Ro-Alert.

Apa de pe versanţi s-a scurs, a format câţiva torenţi care s-au revărsat apoi spre centrul localităţii. Populaţia a fost sfătuită să se refugieze în locuri înalte, asta pentru că a plouat torenţial aproximativ două ore în întreg judeţul.

Aflaţi la doar câţiva kilometri distanţă, localnicii din Pechea au retrăit coşmarul de zilele trecute.

"De frică! De frică! Frica e mare!" "Dacă vine aici, vă daţi seama că lumea e speriată, că aici vine apa. De vreo trei nopţi nu mai am stare să dorm. Când aud ceva zgomot, ies", spun localnicii.

Frica de o nouă catastrofă i-a împins pe locuitori să facă noapte albă pe malul apelor pentru a le monitoriza. 

Mulţi localnici au venit aici pe pod. Au pus semne pe malul pârâului care a inundat comunja zilele trecute. Semne care au fost deja acoperite de apă.

"Mai devreme era mai mic, dar acum a mai crescut. Are o oră jumate de când a crescut", spune un localnic.

În aproximativ 10 minute, a crescut cu peste 10 centimetri. 

S-au rugat pentru un miracol

Iar singurul lucru pe care îl mai puteau face a fost să se roage. "Sperăm că ruga colectivă va face minuni şi să ne unim forţele cu toţii în rugă", spun oamenii.

În sprijinul lor au ajuns imediat mai multe echipaje de pompieri care au stat de veghe întreaga noaptea, dar şi primarul comunei Cuza Vodă.

"Telefoane au început să sune, am primit informaţia şi mi-am dat seama că apa vine dinspre Cuca. Am venit să mă conving întâi. Nu pot să trag sirena, sau să alarmez oamenii. Dacă nu se refac sau se fac acele diguri, vreo trei diguri măcar în amonte să formeze un pod, măcar să oprească aceste viituri", spune primarul din comuna Cuza Vodă Dănuţ Codrescu.

Pericolul este însă departe de a fi limitat. "Monitorizăm punctul critic de la Siret, aşteptăm creşterea Siretului şi Prutului şi în continuare suntem în alertă", a declarat Adrian Maizel, hidrolog, purtator de cuvant Administratia Fluviala a Dunarii de Jos (AFDJ ).

Şi Dunărea ameninţă să facă prăpăd în următoarele zile.

"Prognoza primită de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodăria Apei spune că vor ajunge undeva la 6900. Cea ce corespunde la o creştere de aproximativ 2 metri jumătate-3, asta în secţiunea Baziaş. Creşterile se aşteaptă la intrarea în ţară, unde debitul în momentul de faţă este în jurul valorii de 2700 metri cubi, urmând să crească spre 6900 asa cum este şi prognoza. În zona Baziaş se aşteaptă o creştere de până la 3000, urmând ca nivelul să fie reţinut în zona bazinului Porţile de Fier 1,2",  a declarat Adrian Maizel, hidrolog, purtator de cuvant Administratia Fluviala a Dunarii de Jos (AFDJ ).

Pentru a evita un scenariu dezastos, autorităţile au luat mai multe măsuri de precauţie.  

"O să monitorizăm în continuare punctele critice, prin măsurători hidrografice. Avem în continuare drăgile AFDJ-ULUI care lucrează în zonele critice pe sectorul din amonte şi la Cocheleni pe sectorul naval", a declarat Adrian Maizel, hidrolog, purtator de cuvant Administratia Fluviala a Dunarii de Jos (AFDJ ).

Râurile din judeţul Galaţi sunt sub cod portocaliu de inundaţii până astăzi, la orele prânzului.

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "E o adevărată tragedie!" Localnicii din Pechea, din nou sub ameninţarea puhoaielor. Au stat de veghe toată noaptea de frică să nu fie luaţi din nou de ape