Video "E mai frumos decât în sezon de o mie de ori. Este o vreme perfectă." Turiștii s-au bucurat de vremea caldă și prețurile mici de pe litoral
Suntem la mijlocul toamnei, dar am avut temperaturi de vară astăzi, spre 30 de grade în sudul ţării. Iar pe litoral a fost una dintre cele mai frumoase zile din sezon, au glumit turiştii care s-au bucurat de o zi perfectă. Cu mult soare, bălăceală în valuri şi petreceri pe plajă.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Marea a fost astăzi irezistibilă. Apa era mai caldă decât în august, când curenţii au răcit-o până la 13 grade Celsius. Mulţi turişti nu au rezistat să stea doar pe nisip.
Andreea Filip, reporter Observator: "Vremea neobişnuit de caldă pentru această perioadă i-a adus pe turişti la mare, chiar şi pentru câteva ore. Unii au făcut plajă, alţii o baie în mare. Sunt 24 de grade Celsius în aer şi vreo 17 în apa mării."
"Îţi trebuie curaj să intri sau e ok?"
"Nu, nu îţi trebuie curaj. Îţi trebuie doar puţină bucurie, ca să intri în apă."
- Staţiunile de pe litoral şi-au luat adio de la sezonul estival. Cum sunt protejate plajele de furtuni, până vara...
- Forfotă de turişti pe litoral în mijlocul toamnei. Apa mării a fost ideală pentru baie. Meteorologii...
- Imagini spectaculoase pe litoral. Sute de meduze au invadat Marea Neagră. Explicaţia fenomenului
"Am profitat de ultima zi de vară, zic eu."
"Am văzut că aveţi curaj să intraţi şi în apă?"
"Am intrat puţin, dar e foartă bună."
Turiștii s-au făcut comozi pe plajă
Alţii şi-au făcut propriul bar pe plajă. Cu o masă, două scaune şi pahare cu vin au creat o atmosferă de vacanţă la mijlocul lui octombrie. Au ascultat doar valurile şi pescăruşii, spre deosebire de lunile de vară, când pe plaje răsuna muzica beach-barurilor.
"Marea e destul de liniştită, este cel mai bun vecin de-al nostru."
"E mai frumos decât în sezon de o mie de ori. Este o vreme perfectă. Nu mori de cald, nu mori de frig. E mai bine."
În vreme ce adulţii se relaxau, copiii se bucurau de băi de soare...şi nu numai. Carla şi Ştefan au venit din Bucureşti să se bucure de toamna blândă.
"Ce îţi place să faci când vii la mare?"
"Să înot."
"Mai ai curaj să intri în apă?"
"Am intrat de 2 ori până acum."
"Ce îţi place să faci când vii?"
"Să adun scoici."
"Ce scoici ai adunat, îmi arăţi?"
"Asta şi asta e căsuţa."
Prețuri mai mici pe litoral
Pe lângă vremea plăcută, turiştii au parte şi de preţuri avantajoase pe litoral.
Elena Drăghici, şefă recepţie: "Am pregatit un pachet de minim 2 nopţi de cazare de la 500 de lei sejur cu mic dejun inclus, o fisă cont în valoare de 100 de lei pentru consumaţia de la restaurant şi 2 deserturi din partea noastră."
"Nu am fost niciodată aşa. Într-adevăr e frumos, am văzut vremea frumoasă şi am zis să dam o fugă aici."
Şi restaurantele de pe litoral sunt deschise şi îşi aşteaptă turiştii cu tot ce au mai bun.
"Preparate din peşte, vită, porc, fructe de mare. Suntem deschişi tot timpul anului."
Dacă la mare a fost prea cald, la Galaţi a fost prea frig. Fluviul avea dimineaţă 18 grade Celsius, iar în aer erau doar şase, aşa că vaporii de apă au dat senzaţia că Dunărea fierbe. Vremea a fost astăzi la prânz cu 10 grade Celsius mai caldă decât în mod normal în toată ţara. De mâine însă, vremea se schimbă radical. Un ciclon va scădea temperaturile tot cu 10 grade Celsius şi va aduce ploi şi ninsori la munte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰