Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Două tobogane gonflabile "şi-au luat zborul" sub ochii părinţilor înmărmuriţi, la un festival din Oradea. Şase copii, răniţi uşor

Spaimă de moarte de 1 iunie la Oradea. Şase copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au căzut din două tobogane gonflabile luate de vânt. Accidentul a avut loc la un festival organizat în Cetatea Oradea, unde sute de părinţi au împietrit de groază şi au sunat la 112. Din fericire, niciun copil nu a fost rănit grav. După incident, toate jucăriile gonflabile au fost dezumflate, iar mai multe anchete caută vinovaţii. 

de Redactia Observator

la 01.06.2024 , 19:18

Vântul puternic a răsturnat, sâmbătă, un tobogan gonflabil în care se aflau şase copii, cu vârste cuprinse între trei şi şapte ani. Incidentul s-a produs în Cetatea Oradea, acolo unde au fost organizate evenimente dedicate copiilor, cu ocazia zilei de 1 Iunie. 

Tobogane gonflabile, răsturnat de vânt

La faţa locului se afla deja un echipaj de pompieri, trimis în zonă preventiv, acesta fiind primul care a intervenit. În urma incidentului, în zona Cetăţii a fost trimisă ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi încă un echipaj de prim ajutor de la Detaşamentul 2 de pompieri, au declarat pentru News.ro reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor. 

Vezi și

Potrivit acestora, cei şase copii aflaţi în tobogan nu au fost răniţi grav, ei fiind evaluaţi la faţa locului de către echipajul medical. În cazul a trei dintre ei părinţii nu au dorit transportul la spital, ceilalţi trei fiind duşi la o unitate medicală pentru investigaţii suplimentare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Două tobogane gonflabile "şi-au luat zborul" sub ochii părinţilor înmărmuriţi, la un festival din Oradea. Şase copii, răniţi uşor