Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două bombardiere americane, interceptate de MIG-uri ruseşti în drum spre România. Aeronavele au ajuns la Kogălniceanu pentru o misiune NATO

Cele mai mari bombardiere din lume se află în România. La baza Mihail Kogălniceanu se fac simulări de la mare înălţime, prin care NATO îşi arată sprijinul faţă de aliaţii săi. Bombardierele au venit fără escală de la o bază americană iar în drumul lor spre ţara noastră, au fost interceptate de aeronave ruseşti. 

de Cristi Popovici

la 23.07.2024 , 14:35

Cele două bombardiere B-52 ale Forţelor Aeriene ale SUA au aterizat duminică la baza Mihail Kogălniceanu pentru desfăşurarea misiunii Bomber Task Force. Este prima dată când aceste avioane ajung în ţara noastră. Forţele aeriene române transmit că flancul estic al NATO este mai puternic în această zi istorică.

Bombardierul are o anvergură a aripilor de 56 de metri şi o lungime de peste 48 de metri. De la bombe convenţionale ghidate cu precizie la focoase nucleare, avionul poate transporta 70 de tone de armament. Bombardierul poate fi alimentat în aer şi astfel poate zbura fără să aterizeze pe distanţe extrem de lungi. Fără realimentare are o rază de acţiune de 14.000 km.

Drumul până în România al celor două aeronave nu a fost lipsit de incidente, ele fiind interceptate de două MIG-uri ruseşti, undeva deasupra Mării Barents. De îndată ce avioanele de vânătoare s-au apropiat, aeronavele americane şi-au corectat traiectoria de zbor şi s-au îndepărtat de graniţa rusă, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul rus al Apărării.

Vezi și

De partea cealaltă, Forţele aeriene SUA în Europa spun că aeronavele americane nu şi-au schimbat cursul de zbor ca urmare a interceptării şi au continuat traseul fără incidente. În acest fel, bombardierele şi-au îndeplinit misiunea planificată în prealabil, care a inclus integrarea alături de avioanele de luptă NATO înainte de a ateriza la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. 

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Două bombardiere americane, interceptate de MIG-uri ruseşti în drum spre România. Aeronavele au ajuns la Kogălniceanu pentru o misiune NATO