Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi copii, căutați în apele Oltului. Unul a sărit și a fost luat de curenți, celălalt s-a aruncat să-l ajute. Val de tragedii la scăldat

Dacă temperaturile ridicate vă duc cu gândul la o baie, trebuie să aveţi grijă unde vă răcoriţi! Scăldatul în locuri nemenajate este extrem de periculos, atrag atenţia specialiştii. Pompierii din toată ţara duc misiuni contracronometru de salvare. Doi copii de 12 şi 13 ani au fost căutaţi ore în şir în râul Olt, după ce s-au aruncat în apă şi s-au făcut nevăzuţi. Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot afecta emoţional!

de Redactia Observator

la 18.07.2023 , 08:31

Doi copii, de 12 şi 13 ani, au fost căutaţi ore în şir în râul Olt de pompieri. Însă, din cauza lăsării întunericului, salvatorii s-au văzut nevoiţi să oprească misiunea şi să o reia în această dimineaţă, imediat ce răsare soarele. Alarma s-a dat seara trecută, în jurul orei 19, în comuna Giurăveşti, după ce adolescenţii au fost observaţi de o familie, aflată pe marginea râului, că sunt în pericol. Cei doi erau într-o zonă excavată, iar copilul de 12 ani ar fi sărit în apă şi luat de curenţi. Amicul său, mai mare, care ar fi știut să înoate, a sărit să-l ajute, însă din nefericire și el ar fi fost înghițit de ape.

Adolescent de 16 ani, căutat în apele râului Prut

Mobilizare de forţe a fost şi pe malul Prutului, în localitatea Santa Mare din Botoşani, după ce un alt copil, în vârstă de 17 ani, a dispărut în ape.

Vezi și

Mihai Romică, colonel ISU Botoșani: Căutările sunt anevoioase, Prutul este foarte mare, sunt curenţi. Încercăm să găsim această persoană care este dispărută de aseară, de la ora 18.00.

Pe acelaşi subiect

Scafandrii şi pompierii vor continua căutările şi astăzi. Alarma a fost dată de un bărbat, încă de la primele ore ale dimineţii.

Bărbat: Atât am văzut: hainele şi telefonul aici. Eu nu ştiam cine e.

Gheorghiță Curcă, viceprimar: A fost la muncă, la spicuit, şi, după ce a venit de la muncă, probabil, a vrut să facă o baie, poate, şi... 

Iar în Timiş, cadavrul unui tânăr căutat încă de sâmbătă seara, a fost scos abia ieri la suprafaţă.

Zoriţa Mircov, ISU "Banat" Timiş: La ora 14.39, pompierii militari au extras din Râul Bega, aproape de staţia vaporeto, o persoană de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 22 şi 23 de ani, care prezintă rigiditate cadaverică. 

Tânăr scos fără suflare din apele Crişului Repede

Misiune dificilă au avut şi pompierii bihoreni, după ce au fost nevoiţi să scoată din apele Crişului Repede cadavrul unui bărbat de 31 de ani. Medicii l-au resuscitat zeci de minute, însă din păcate nu a mai putut fi salvat. 

Bărbat: E şi adâncă şi sunt ochiuri, că e baraj şi sunt curenţi subterani, din ăştia subacvatici. Nu-i ca la ştrand sau într-o piscină.

Tânărul venise împreună cu un prieten să se răcorească în zona unui baraj de pe Criş. Însă, în câteva secunde s-a făcut nevăzut. Se pare că a intrat în apă fiind foarte încălzit și a făcut un şoc termic. Specialiştii atrag atenţia şi spun că scăldatul în locuri neamenajate este extrem de periculos.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Doi copii, căutați în apele Oltului. Unul a sărit și a fost luat de curenți, celălalt s-a aruncat să-l ajute. Val de tragedii la scăldat