DNSC: Pana de curent din Europa nu a fost cauzată de un atac cibernetic
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) nu confirmă, luni, existenţa unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, după pana de curent din mai multe state ale Uniunii Europene şi precizează că nu a fost necesară escaladarea nivelului de alertă.

"În legătură cu informaţiile apărute în mass-media referitoare la întreruperile de curent în mai multe state membre ale Uniunii Europene, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică nu confirmă existenţa unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier", a transmis, luni, DNSC, într-un comunicat de rpesă.
Potrivit documentului citat, nu a fost considerată necesară escaladarea nivelului de alertă pentru cele două mecanisme cibernetice ale Uniunii Europene: reţeaua CSIRT (CSIRT Network) şi EU-CyCLONe.
"De asemenea, nu au fost raportate până la această oră incidente cibernetice semnificative la nivelul operatorilor importanţi sau esenţiali din sectorul energetic din România", a transmis DNSC.
O pană masivă de electricitate a afectat luni întreaga Spanie, provocând întreruperi ale curentului generalizate şi perturbări în reţeaua de telefonie -, dar şi în unele regiuni din Portugalia şi în sudul Franţei, interconectate la reţeaua spaniolă, potrivit gestionarului reţelei portugheze REN, iar o anchetă este în desfăşurare cu privire la cauzele acestui incident, care ridică întrebări cu privire la vulnerabilitatea energetică a continentului european.
Aviaţia este unul dintre sectoarele afectate de penele de curent. Sute de zboruri au fost anulate sau au mari întârzieri.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰