Directorul STB face acuzații grave: „Furturile de combustibil sunt la ordinea zilei. Dispar piese din punctele de lucru”
Directorul Societății de Transport București, Adrian Criț, aduce acuzații grave la adresa unora dintre angajații companiei, pe care îi acuză că fură combustibil și piese de schimb.
„Furturile de combustibil sunt la ordinea zilei, avem plângeri penale efectuate. Pe de altă parte piesele și componentele comandate dispar din punctele de lucru”, a declarat Adrian Criț, la Digi24.
În plus, Adrian Criț vorbește despre interesele personale ale unui lider de sindicat care ar fi acționar la un centru de sănătate iar compania este presată să semneze un contract de medicina muncii cu respectivul centru de sănătate.
Directorul STB spune că salariul mediu brut în STB în 2021 a fost de circa 7.000 de lei, iar impactul bugetar al solicitării angajaților este de 100 de milioane de lei pe an.
Condițiile puse de sindicaliști pentru a ieși din grevă
- Când se termină greva în transportul public din București. Sindicalist: ”Noi am hotărât să mergem până la...
- Câțiva șoferi STB nu au participat inițial la greva din Capitală. Director: ”A fost sunat de liderii de...
- Aglomeraţie la metrou, din cauza grevei STB: trenuri pline şi valuri de călători. Măsurile anunţate de Metrorex
Șoferii STB vor relua munca doar când directorul general al STB va fi demis de Consiliul de Administraţie, a anunțat Vasile Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB). Vasile Petrariu a spus că acest conflict poate fi rezolvat instant dacă PNL îşi asumă această răspundere şi îl demit pe actualul director general al STB, prin Consiliul de Administraţie.
”Acesta ar fi primul pas prin care noi am putea debloca această relaţie şi discuţiile care are conduce la reluarea lucrului”, a spus liderul sindicatului.
”Mai mult, salariaţii au foarte multe probleme, legate de baza materială, condiţii de muncă, şi aşa mai departe. Să vii tu director astăzi să inciţi şi să spui despre salariaţii tăi că sunt hoţi, că fură, că vând piese, în condiţiile în care tu nu ai fost în stare să faci o aprovizionare ritmică şi avem peste 300 şi ceva, aproape 400 de vehicule trase pe dreapta, din cauza lipsei pieselor şi materialelor, mie mi se pare...”, a mai spus Petrariu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰