Descoperire macabră în Ilfov: cadavrul unei femei, la marginea unei păduri din Bragadiru
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă după ce vineri, la marginea unei păduri din Bragadiru, a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie.
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Îi va permite sau nu CCR să candideze lui Călin Georgescu? Analist: "Nu se califică"
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bragadiru au fost sesizaţi, vineri, de către o persoană cu privire la faptul că la marginea unei păduri din localitate ar fi fost găsită o femeie decedată.
Acolo s-au deplasat imediat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bragadiru, care au constatat că sesizarea se confirmă, iar echipajele medicale au constatat decesul femeii, aceasta fiind fiind în stare avansată de putrefacţie.
Cazul a fost preluat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰