Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De la hotel, la spital: 15 turişti din Mamaia, inclusiv 3 copii, cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Control ANPC

Cincisprezece persoane, adulţi şi copii, au prezentat scaune diareice şi vârsături după ce au mâncat la un hotel din Mamaia, fiind chemate mai multe echipaje medicale. Pacienţii au primit îngrijiri la faţa locului, unii fiind transportaţi la spital. La scurt timp, la hotel au ajuns și inspectorii de la DSP Constanța, dar și de la ANPC care au făcut verificări în restaurantul hotelului. Sunt luate în calcul mai multe variante. Dat fiind faptul că la hotelul respectiv se servește doar micul dejun, nu este exclus ca  turiștii să fi mâncat și în alte locaţii. 

de Redactia Observator

la 01.08.2024 , 14:03

”În data de 31.07.2024 ISU CT a fost solicitat prin sistemul unic de urgenta 112 la adresa Bd. Mamaia – staţiunea Mamaia - Constanţa, jud. Constanta - pentru 3 persoane (o familie – doi adulti si 1 minor de 4 ani) care prezentau varsaturi şi scaune diareice.  La locul solicitarii au fost trimise doua echipaj EPA B2 – SMURD Alezzi si Mamaia. Ulterior, s-a solicitat, prin 112 la aceeaşi adresa, asistenţa medicală de urgenţă pentru încă 5 persoane cu aceeaşi simptomatologie. S-au alocat suplimentar ATPVM de la Det. Port Constanta şi echipajul Smurd C”, a transmis, joi, ISU Constanţa.

Simptome de toxiinfecţie alimentară

Sursa citată a precizat că la locul solicitarii au fost găsiţi 7 adulti şi 1 minor cu varsături şi scaune diareice cu debut în urmă cu 3-4 ore. ”Pe durata triajului şi evaluării realizate de medicul TIM au mai fost identificaţi şi alţi pacienţi cu aceeaşi simptomatologie. La finalul intervenţiei au rezultat – 15 persoane cu simptomatologie acută (vărsături şi scaune diareice)”, a transmis ISU Constanţa.

Vezi și

5 pacienţi au fost transportaţi la SCJU Constanţa - 3 adulţi şi 2 minori şi 10 pacienţi au fost asistaţi la faţa locului - 9 adulţi şi 1 minor. Autorităţile au demarat o anchetă epidemiologică, iar ANPC face un control.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Veţi merge duminică la vot?
Observator » Evenimente » De la hotel, la spital: 15 turişti din Mamaia, inclusiv 3 copii, cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Control ANPC