Video De ce au început metrourile să ajungă în staţii la intervale de cel puţin 10 minute. "E jale. Foarte multă aglomeraţie"
Nervi şi aglomeraţie la metrou! De câteva zile, trenurile ajung în staţii la intervale de peste 10 minute. Metrorex a retras din circulaţie jumătate dintre garnituri pentru că nu mai au mentenanţa la zi. Firma care se ocupă cu întreţinerea lor are de primit peste 33 de milioane de euro pentru serviciile prestate şi refuză să inspecteze vagoanele până când nu îşi primeşte măcar o parte din bani.
Călătorii Metrorex au avut de aşteptat pe peroane cel puţin dublu faţă de cât erau obişnuiţi până de curând. "Trenurile Metrorex au întârzieri de mai bine de 10 minute, iar călătorii sunt revoltaţi că trebuie să aştepte mai mult. Toate mesajele legate de întârzieri sunt afişate pe ecranele de informare din staţii", spune Alin Stan, reporter Observator.
Întârzieri mari la metrou. "După ora 9 e jale"
"Sunt întârzieri mari. Nu avem ce să facem. Asta este România. Uneori stau şi câte 10 minute. Au întârzieri şi de 10 minute uneori", mărturiseşte un bucureştean. "Se poate mai bine, dar suntem în curs de învăţare". Noul program de circulaţie a trenurilor duce inclusiv la aglomerarea peroanelor. "Ne grăbim, mai ales la serviciu. După ora 9 este jale. Este foarte multă aglomeraţie", se plânge un călător.
Neplăcerile pasagerilor sunt cauzate de datoriile pe care le are Metrorex faţă de firma care asigură mentenanţa garniturilor de tren. Pentru că are de primit peste 170 de milioane de lei, compania Alstom nu mai verifică decât 39 din cele 82 de trenuri. Suspendarea serviciilor de mentenanţă obligă regia de stat să retragă din circulaţie mai bine de jumătate din garnituri.
"Fără revizii, trenurile nu au voie să circule. Dat fiind că în momentul acesta s-a redus volumul de lucrări, se reduce şi numărul de trenuri disponibile în circulaţie. În mod normal, un contract trebuie să meargă aşa cum este contractat, dar în cazul în care sunt dispute de tipul acesta şi plăţile nu se fac, se întâmplă", a explicat Mihai Croicu, expert transporturi.
Metrorex şi Alstom se ceartă, călătorii suferă
Neînţelegerile dintre Metrorex şi Alstom sunt mai vechi, dar până acum nu s-au luat decizii radicale. "Au mai fost întârzieri de plată de tipul acesta, au mai fost discuţii contractuale. Nu cred că s-a mai ajuns vreodată la reducerea parcului circiulant atât de mult. Dar au mai fost probleme legate de plată, probleme legate de alocări de subvenţie sau probleme cu bugetele", a precizat Mihai Croicu, expert transporturi.
Compania franceză care asigură mentenanţa de 18 ani a dat Metrorex în judecată la Tribunalul Bucureşti. Conducerea metroului susţine că face demersuri pentru rezolvarea situaţiei, dar avertizează că timpii de succedare a trenurilor ar putea creşte, pe măsură ce garniturile vor atinge limita de efectuare a reviziei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰