Video Cum vor fi amendaţi şoferii vitezomani. Poliţiştii nu îi vor mai opri în trafic
Şoferii vitezomani nu trebuie să creadă că au scăpat dacă nu îi opresc poliţiştii. Amenzile le vor primi direct acasă, pentru că abaterile sunt înregistrate de radarele instalate în puncte fixe.
- Filmul tragediei de la mănăstirea Ieud. De la ce ar fi pornit conflictul care a sfârşit cu moartea lui Daniel. DETALII la Observator 13:00, la Antena 1
- SURSE: PNL l-ar putea susţine pe Nicuşor Dan la prezidenţiale
Radarele speciale monitorizează circulaţia de pe arterele cu cele mai multe accidente rutiere din ţară: Autostrada Bucureşti-Piteşti, Autostrada Soarelui şi Drumul European 85 porţiunea din judeţul Vrancea. Camerele înregistrează traficul și în cazul în care surprind masini care depășesc viteza, polițiștii care analizează imaginile transmit notificări proprietarilor autoturismelor. O data identificat șoferul, acesta primește amenda pentru abaterea de la regimul de viteza.
Amenzile vor fi trimise pe adresa şoferilor care încalcă legea
Amenzile vor fi trimise pe adresa şoferilor care încalcă legea, iar sistemul va fi extins în toată ţara. "A fost operaționalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, cu privire la posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, obținute cu mijloace tehnice din dotarea Poliției Române și colectate automat prin sistemul e-SIGUR", a declarat Bogdan Oproiu, comisar-șef de poliție Direcţia Rutieră.
În primele 11 luni ale anului trecut, poliţiştii au dat peste 662.000 de sancţiuni şi au reţinut 77.000 de permise de conducere pentru depăşirea vitezei legale. Peste 1.300 de oameni au murit în accidente rutiere anul trecut şi încă 3.000 au fost grav răniţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰