Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum ne protejăm animalele de companie de caniculă: sfaturile medicilor veterinari

Nu doar noi suferim din cauza arșiței. Animalele de companie sunt si ele sensibile la valul de foc care a lovit țara noastră. Medicii veterinari trag un semnal de alarmă cât se poate de clar - feriți-va prietenul necuvântător de caniculă dacă nu vreți să-l pierdeți.

de Cristina Oprea

la 17.07.2023 , 18:51

Când la umbra sunt 40 de grade, în soare si, mai ales, pe asfalt, e şi mai rău. Specialiștii vorbesc de temperaturi care pot ajunge la 60 de grade. Calculul este cât se poate de simplu. Dacă noua ne e rău in soare, la fel ii este si animalului de companie. Așa ca daca nu vrem sa ajungemla medicul veterinar, căutăm să ajungem la umbră. O postare de pe un site de specialitate ne arată arsurile suferite de un câine plimbat pe strada pe o zi toridă. Iar arsurile sunt printre problemele mici, spun veterinarii.

Stăpânii pot răspunde în faţa legii dacă nu au grijă de animale

"Să evităm să scoatem câinii care ştim că sunt supraponderali, câinii care ştim că au probleme cardiace sau care sunt în vârstă. Pentru că într-adevăr efectele sunt devastatoare", a declarat Doru Safta, medic veterinar. Așadar, încercam sa ne scoatem câinele la plimbare foarte devreme dimineața sau după lăsarea întunericului. Iar dacă observam simptome cum ar fi gâfâitul puternic, salivarea excesivă, voma sau incapacitatea de a merge drept, trebuie sa acționăm rapid.

Vezi și

"Să căutăm locurile unde este iarbă mai multă, să căutăm să fie umbră. Dacă avem posibilitatea unei clădiri intrăm în clădire, rugăm frumos pe cineva unde este aer condiţionat, punem compresă cu apă, găsesc un tricou, găsesc ceva, un prosop, îl ud cu apă şi-l pun pe cap, pe corp, între membrele din faţă, între membrele din spate, orice, să-i scadă temperatura", a declarat Doru Safta, medic veterinar.

Mare grijă şi la pisici. Faptul ca pisicile pot raci de la aerul condiţionat nu este un mit, pericolul este cât se poate de real. Așa ca cel mai bine e sa va duceți pisica intr-o camera in care sa nu stea direct sub jetul de aer. Şi nu uitați: aveti răspundere penală dacă din cauza neglijenţei, animalul are de suferit.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Cum ne protejăm animalele de companie de caniculă: sfaturile medicilor veterinari