Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum fac rost dealerii de droguri de fentanil si oxicodonă. Un farmacist din Bucureşti a furat pentru ei pastile de 100.000 de euro: "Venea un băiat cu un colet"

Un farmacist din Bucureşti care a furat mii de pastile şi le-a vândut pe piaţa drogurilor a fost arestat astăzi în flagrant. Stupefiantele de mare risc erau folosite şi de prietenii lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a omorât doi tineri cu maşina la 2 Mai. Acelaşi tip de substanţe a provocat în Statele Unite o criză fără precedent - autorităţile vor să le declare una dintre marile ameninţări împotriva securităţii naţionale.

de Bianca Iacob

la 21.09.2023 , 19:33

Bărbatul din imagini este principalul suspect. Un farmacist care vindea droguri de mare risc, pe piaţa neagră - medicamente cu efecte letale. "Nu v-aţi gândit când aţi vândut acele droguri? A meritat să faceţi afaceri pe seama unor consumatori? În asta consta managementul calităţii medicamentelor, vânzând droguri tinerilor?", îl întreabă reporterii la DIICOT.

Droguri furate de farmacist

"Angajatul a furat pastilele din depozitul la care lucra timp de un an, conform procurorilor. Vorbim de pastile vândute apoi ilegal ca droguri de mare risc - fentanil si oxicodona - cele mai periculoase substanţe de pe piaţă - cu efect letal", transmite Bianca Iacob, reporter Observator.

Vezi și

Farmacistul a fost prins după o operaţiune ca în filme, pe strada Icoanei din Bucureşti - un loc unde se adună consumatorii de droguri. Suspectul era filat de ofiţerii de la crimă organizată, care l-au prins în flagrant. 

Pe acelaşi subiect
  • Femeie: Venea un băiat cu un colet, cu o cutie în mână, şi a fost... Au fugit mascaţii şi l-au prins, l-au pus pe burtă jos. Un tânăr în jur de 35 de ani. 
  • Reporter: Dar vin oameni dubioşi pe aici care încearcă să vândă diverse...
  • Femeie: Da, păi sunt pe toate străzile.

Gaşca lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a omorât doi tineri cu maşina la 2 Mai, folosea acelaşi tip de medicamente vândut de farmacist. Dealerul lui Pascu s-a filmat în timp ce a intrat ilegal în Spitalul Floreasca şi căuta aceleaşi substanţe

"Dacă aici nu sunt oxi-urile, nu văd în altă parte unde. Am găsit nişte cheiţe de pe la nişte cabinete, dar nu vreau să mă lege aştia pentru două cutii de oxi", spunea Maru pe filmare. "Oxicodona este viaţa noastră! Noi nu suntem toxicomani, noi suntem oxicomani!", afirmau Vlad Pascu şi o tânără, într-o altă filmare.

Ce sunt Oxicodona şi Fentanil

Oxicodona este un analgezic opioid utilizat la tratarea durerilor severe. Efectul este aproape dublu faţă de morfină. Fentanil, cealaltă substanţă vândută de farmacist, este un opioid sintetic extrem de puternic, folosit ca anestezic în operaţii şi pentru alinarea durerile bolnavilor de cancer în stadii terminale.

Ambele se eliberează doar cu prescripţie medicală. Droguri ca acestea au determinat autorităţile de la Washington să declare stare de urgenţă în Statele Unite. "Este cea mai mare criză din cariera mea, din ultimii 26 de ani. Am văzut vârful dependenţelor de heroină şi metanfetamină, dar nici nu se compară cu ceea ce vedem acum, cu dependenţa de Fentanil", spune Adrian Diaz, poliţist.

Tot în Statele Unite, un copil de un an a murit la o creşă pentru că a inhalat fentanil ascuns sub saltea. Poliţiştii au descoperit în clase echipament pentru ambalarea stupefiantelor, care urmau să fie vândute pe străzi.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Cum fac rost dealerii de droguri de fentanil si oxicodonă. Un farmacist din Bucureşti a furat pentru ei pastile de 100.000 de euro: "Venea un băiat cu un colet"