Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum au aflat părinţii că o educatoare de la Grădiniţa Nr. 47 din Ploieşti îi teroriza pe copii. Femeia i-ar fi instigat pe cei mici să se lovească între ei

Scene revoltătoare la o grădiniţă din Ploieşti. O educatoare a fost înregistrată în timp ce strigă şi jigneşte copiii. Mai mult, într-un discurs halucinant, femeia pare să-i instige pe cei mici să se lovească între ei.

de Bianca Iacob

la 01.04.2024 , 13:44

"Dă-te la o parte de aici! Ia dă-te la o parte de aici, că vreau să mă descalţ! Dă-te la o parte! Vrei bătaie? Vrei să te bată copiii? Punem toată clasa să te bată". Cea care ţipă aşa este chiar educatoarea copilului. Pe înregistrare se aude cum cadrul didactic îl loveşte. Nu ar fi un caz singular la unitatea de învăţământ, spun părinţii. Poliţia s-a autosesizat în acest caz. 

Mama unuia dintre copii a decis să înregistreze ce se întâmplă la grădiniţă, să îi pună copilului un dispozitiv de înregistrare pentru că avea suspiciuni că educatoarele s-ar purta urât cu copilul acesteia. Este vorba despre un copil cu autism. Acesta nu mai voia să meargă la grădiniţă şi nu prea vorbea de ceea ce se întâmplă acolo.

Nu este un caz singular. O altă mamă reclamă comportamentul agresiv al celor două educatoare de la grupa mijlocie de la Grădiniţa Nr. 47 din Ploieşti. Sunt ore de înrgistrări din ziua în care a decis să îi monteze dispozitivul. La grădiniţă a sosit şi poliţia pentru a vedea care este situaţia. Ar mai fi şi alţi părinţi nemulţumiţi de comportamentul educatoarelor, că ar fi fost o discuţie mai amplă pe grupul de whatsapp al acestora, unde părinţii spuneau aceleaşi lucruri despre cele două cadre didactice.

Vezi și
Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Cum au aflat părinţii că o educatoare de la Grădiniţa Nr. 47 din Ploieşti îi teroriza pe copii. Femeia i-ar fi instigat pe cei mici să se lovească între ei