Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum a reuşit un cioban din Prahova să obţină despăgubiri de 100.000 de lei de la Ministerul Mediului, după ce aproape şi-a pierdut viaţa

Un cioban prahovean ar putea obţine daune morale de 100.000 de lei din partea Ministerului Mediului după ce în urmă cu 2 ani acesta a fost atacat de un urs. Decizia nu este încă definitivă, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.05.2023 , 16:58

Un cioban din Prahova ar putea obţine despăgubiri de 100.00 de lei din partea Ministerului Mediului, după ce aproape a fost ucis de un urs Un cioban din Prahova ar putea obţine despăgubiri de 100.00 de lei din partea Ministerului Mediului, după ce aproape a fost ucis de un urs - Shutterstock

Conform portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a respins, miercuri, ca nefondate, apelurile declarate de către persoana în cauză şi de Ministerul Mediului împotriva deciziei pronunţată în septembrie 2022 de Judecătoria Câmpina.

La acel moment, instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de reclamant, respectiv de către ciobanul atacat de urs, şi a obligat Ministerul Mediului la plata către acesta a sumei de 100.000 de lei cu titlu de daune morale şi 1.000 de lei cu titlu de daune materiale. De asemenea, ministerul a fost obligat de către Judecătoria Câmpina la plata către reclamant a sumei de 5.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia nu este definitivă.

Articolul continuă după reclamă

Părţile au atacat decizia cu apel, iar Tribunalul Prahova a respins, miercuri, ca nefondate apelurile. 

Potrivit documentelor de la dosar, reclamantul a fost atacat de un urs aflat în căutare de hrană, în data de 25 septembrie 2021. Victima a fost muşcată de faţă şi a suferit multiple traumatisme grave, plăgi şi fracturi ale craniului. Ciobanul a declarat că dacă animalul nu l-ar fi abandonat, probabil consecinţele ar fi fost mult mai grave sau chiar fatale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Cum a reuşit un cioban din Prahova să obţină despăgubiri de 100.000 de lei de la Ministerul Mediului, după ce aproape şi-a pierdut viaţa