Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Controale ANPC la un fast-food şi două benzinării din Bucureşti. Amenzi de 70.000 de lei, după neregulile găsite

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au găsit nereguli la două staţii de carburant şi la un fast-food, printre acestea aflându-se: produse alimentare depozitate direct pe paviment, fructe deshidratate, produse care nu respectau gramajele stabilite în fişa de producţie, produse de patiserie depozitate la temperaturi necorespunzătoare, agregate frigorifice cu chedere deteriorate, urme de praf în camerele frigorifice. Pentru aceste deficienţe, au fost date amenzi de 70.000 de lei.

de Redactia Observator

la 21.02.2025 , 16:44

Controale ANPC Controale ANPC la două staţii de carburant şi la un fast-food - News.ro

Reprezentanţii ANPC au anunţat că, vineri, au început controale la mai mulţi operatori economici, iar acţiunea a vizat şi staţii de carburant. 

Astfel, la Rompetrol Downstream SRL, Zetari Bucureşti, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a găsit mai multe nereguli, printre care deficienţe de temperaturi neconforme; depozitarea produselor alimentare direct pe paviment; fructe cu părţi moi şi deshidratate; produse preparate care nu respectau gramajele stabilite în fişa de producţie, în defavoarea consumatorilor.

"De asemenea, au fost identificate încălcări ale normelor de siguranţă alimentară în zona pompelor, unde s-a alimentat într-un recipient neconform, punând astfel în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor. Conform legislaţiei, operatorul economic a fost sancţionat cu amenzi în valoare totală de 35.000 de lei (din care 3.000 de lei sunt deja plătiţi)", au precizat comisarii ANPC.

Articolul continuă după reclamă

Ei au oprit definitiv de la comercializare două kilograme şi jumătate de produse şi au dispus oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor. De asemenea, probele prelevate pentru analiza cifrei octanice şi cetanice sunt în custodia operatorului economic şi vor fi transmise la SGS România pentru verificare.

Pe acelaşi subiect

Controale ANPC la fast-food şi benzinării

Comisarii ANPC au controlat un fast-food -  Zola Food International SRL şi au descoperit mai multe nereguli, printre care: lipsa unui spaţiu de triaj pentru personal; lipsa echipamentului sanitar de protecţie (vestiare, grupuri sanitare); produse alimentare depozitate fără elemente de identificare corespunzătoare; proceduri neconforme privind depozitarea şi manipularea produselor.

"De asemenea, au fost găsite produse alimentare expuse la comercializare care nu respectau reglementările de siguranţă alimentară, ceea ce le face nesigure pentru consum. Operatorul economic a fost sancţionat cu o amendă de 15.000 de lei (din care 1.500 lei sunt deja plătiţi), iar produsele respective au fost oprite definitiv de la comercializare. Măsurile complementare includ oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor, termenul de remediere fiind stabilit la 30 de zile", a mai precizat sursa citată, potrivit news.ro

Echipele de control au verificat şi staţia de carburant Petrom - OMV - Staţia Eroii Revoluţiei.  Aici au fost găsite produse de patiserie depozitate la temperaturi necorespunzătoare, agregate frigorifice cu chedere deteriorate, resturi de alimente şi urme de praf în camerele frigorifice. Operatorul economic a fost amendat cu 20.000 de lei, din care 1.500 sunt deja plătiţi, iar două kilograme de produse au fost oprite definitiv de la comercializare.

"ANPC continuă să monitorizeze atent activitatea operatorilor economici pentru a asigura siguranţa consumatorilor şi respectarea normelor în vigoare. Toţi operatorii economici verificaţi au fost somaţi să remedieze deficienţele identificate în termen de 30 de zile, iar măsurile complementare aplicate includ oprirea temporară a prestării serviciilor", au mai precizat reprezentanţii ANPC.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum faceţi față temperaturilor extreme din aceste zile?
Observator » Evenimente » Controale ANPC la un fast-food şi două benzinării din Bucureşti. Amenzi de 70.000 de lei, după neregulile găsite