Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comoara cu care a încercat o femeie să iasă din România. Incidentul a avut loc pe aeroportul din Cluj-Napoca

Incidentul pe aeroportul din Cluj-Napoca. O femeie a încercat să iasă din România cu 45 de flori de mină care ar putea să facă parte din patrimoniul naţional, transmite Mediafax. Mineralele au fost descoperite în bagajul femeii.

de Redactia Observator

la 12.01.2024 , 14:02

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj Napoca și angajații Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Cluj au făcut joi descoperirea inedită. Cele 45 de flori de mină au fost găsite în bagajele unei femei care urmă să plece în Marea Britanie.

Poliţia de Frontieră

Mineralele, ​suspectibile a fi specimene rare şi colecţii de mineralogie apaţinând patrimoniului cultural naţional

Vezi și

"Din verificări s-a constatat că bagajul aparţine unei femei, cetăţean român în vârstă de 56 de ani, originară din Tulcea. La controlul efectuat împreună cu reprezentanţii autorităţii vamale s-au descoperit 45 bucăţi de flori de mină, de diferite mărimi, tipuri şi culori, suspectibile a fi specimene rare şi colecţii de mineralogie apaţinând patrimoniului cultural naţional mobil, pentru care persoana nu a putut prezenta certificatul de export temporar sau definitiv emis de Ministerul Culturii. Persoana în cauză a declarat că florile de mină sunt bunuri personale şi intenţiona să le transporte în Marea Britanie unde locuieşte", au anunțat polițiștii de frontieră.

Florile de mină au fost reţinute de vameși, urmând a fi stabilită valoarea şi provenienţa acestora. Polițiștii au început o anchetă. 

Poliţia de Frontieră

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Comoara cu care a încercat o femeie să iasă din România. Incidentul a avut loc pe aeroportul din Cluj-Napoca