Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciobanul care și-a ucis prietenul în timpul sacrificării unui miel a fost reţinut. Cei doi s-ar fi certat înainte de incident. Mama victimei: "A făcut intenţionat"

Autorul crimei de la o stână din Dolj, în timpul sacrificării unui miel, a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul se apără şi spune că tragedia s-ar fi petrecut din greşeală. Mama victimei îl acuză însă pe cioban că a premeditat atacul.

de Redactia Observator

la 16.04.2023 , 15:23

Ciobanul care și-a ucis prietenul în timpul sacrificării unui miel a fost reţinut. Cei doi s-ar fi certat înainte de incident. Mama victimei: "A făcut intenţionat" Ciobanul care și-a ucis prietenul în timpul sacrificării unui miel a fost reţinut. Cei doi s-ar fi certat înainte de incident. Mama victimei: "A făcut intenţionat"

"Având în vedere concluziile preliminare formulate de medicul legist din cadrul I.M.L. Craiova, declarațiile fluctuante ale martorilor, precum și suspiciunile cu privire la împrejurările comiterii faptei, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz", a transmis, duminică, IJP Dolj.

Din probatoriu a reieșit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 49 de ani i-ar fi aplicat o lovitură cu un cuțit bărbatului de 45 de ani, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia din urmă. Duminică, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru omor, urmând a fi propusă arestarea preventivă a acestuia. Incidentul a avut loc la o stână din comuna Bratovoești.

Cei doi se cunoşteau de mult timp

Articolul continuă după reclamă

Ciobanul care l-a lovit mortal pe bărbat nu ar fi lucrat la aceeaşi stână şi era acolo pentru a vinde mai mulţi miei. Se cunoşteau de mult timp. Victima şi-ar fi ales un ied pentru a-l lua acasă, l-ar fi sacrificat şi atârnat cu capul în jos, pentru a-l tranşa. Ciobanului i-ar fi alunecat din mână cuţitul, iar prietenul său a fost înjunghiat.  

Pe acelaşi subiect

Marian, ciobanul: Cum este mielul, cum stă agăţat el, el (n.r. victima) a stat şi ţinea de picioare. Eu să-l crăp la picioare din spate şi mi-a scăpat cuţitul. ''Bă, m-ai înţepat cu cuţitul'', eu zic că glumeşte prima dată. 

Cătălin, cumnatul victimei: El a vrut să dea cu muchia de la cuţit înspre el şi a întors cuţitul, ce mi-a spus şi mie omul de m-a sunat, din glumă. A mai venit pe aici, au mai făcut grătare împreună, au băut împreună. 

Ciobanul și soția au sunat la salvare şi au plecat în întampinarea ambulanței care a preluat victima. A murit la spital. 

Mama victimei nu crede că a fost un accident

Gheorghita Cenușe, mama victimei: Ce glumă că l-a lovit cu cuţitul direct. 

Reporter: Poliţia zice că în timp ce tăia mielul, că a fost un accident, că i-a scăpat cumva mâna.

Gheorghita Cenușe, mama victimei: Minte! Minte, nu e adevărat. A făcut intenţionat. 

Declaraţiile proprietarului stânei şi a soţiei victimei o contrazic, însă, pe mamă, iar incidentul a fost considerat un accident. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cristian Grigorescu, IPJ Dolj: La faţa locului au fost identificate mai multe persoane printre care şi membri de familie ai bărbatului decedat, aceştia confirmându-le poliţiştilor lipsa intenţiei în privinţa producerii leziunilor. 

Soţia victimei a fost dusă la audieri, iar oamenii legii încearcă acum să stabilească dacă fapta a fost sau nu cu intenţie. Ciobanul nu s-ar afla la prima faptă penală, în urmă cu 30 de ani ar mai fi făcut închisoare pentru viol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Ciobanul care și-a ucis prietenul în timpul sacrificării unui miel a fost reţinut. Cei doi s-ar fi certat înainte de incident. Mama victimei: "A făcut intenţionat"