Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine sunt tinerii marinari care se pregătesc de prima misiune la bordul bricului Mircea. Moment plin de emoţie în Portul militar Constanţa

Aniversare cu iz istoric la malul mării. Celebrul bric Mircea, nava-şcoală pe care s-au format marinarii noştri, a împlinit 85 de ani de activitate. Şi cum este o vârstă ce merită sărbătorită cu mare fast, în Portul Militar din Constanţa a avut loc o ceremonie militară. Am profitat de şi noi şi am stat de vorbă cu tinerii studenţi ai Academiei Navale care se pregătesc de prima lor misiune pe mare.   

de Redactia Observator

la 18.05.2024 , 09:15

La 85 de ani, bricul Mircea, cea mai importantă şi cea mai vârstnică navă din istoria românilor, se pregăteşte de un nou voiaj, de această dată, cu o echipă proaspătă de studenţi entuziasmaţi. Iar cei care urmează să plece în următoarea aventură pe mare, au trăit emoţii copleşitoare.

Reporter: Emoţii?

Bogdan Sandu, student: Sincer, da. Pentru că colegii mei mai mari au fost şi chiar din primele zile când am intrat pe porţile Academiei Navale cu toţii eram cu gândul la acest marş. Este cea mai importantă etapă în formarea unui ofiţer de marină. Viaţa pe mare este una unică, nu o putem compara, nu toată lumea o trăieşte, iar asta ne dă curaj şi o responsabilitate pe care nu le întâlneşti oriunde.

Vezi și

Emoţii uriaşe are şi Andreea. De mic copil a fost înconjurată de tot ce înseamnă uniforma militară, care este o tradiţie la ea în familie. Acum a venit rândul ei să-şi facă propriile poveşti de pe mare. "Sunt bucuroasă. Abia aştept să îmi pun abilităţile în practică. Îmi e foarte frică de o furtună".

Pe acelaşi subiect

Aniversare cu iz istoric la malul mării

La 22 de ani, Ionuţ a avut deja primul său voiaj, chiar anul trecut. A cutreierat Marea Mediterană şi Marea Neagră împreună cu colegii săi, iar acum vrea să repete experinţa de atunci."Mi-a plăcut extraordinar de mult. Eu nu am experimentat să am rău de mare. Am fost norocos".

Tot cu nostalgie îţi amintești de primul voiaj şi comandantul navei, care în curând, va pleca în misiune diplomatică pe mare. "Ofiţerii care sunt în subordinea mea, toţi sunt foarte tineri. Cred că avem un nivel mult peste celelalte nave din Forţele Navale ca şi dotări", spune căpitanul comandor Moraru Silviu, comandantul navei Şcoala Mircea.

Bricul "Mircea" este un real ambasador al Forţelor Navale Române şi un simbol al păcii şi diplomaţiei în lume. După 85 de ani în care a format zeci de generaţii de marinari români, nava-şcoală îşi continuă povestea. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Cine sunt tinerii marinari care se pregătesc de prima misiune la bordul bricului Mircea. Moment plin de emoţie în Portul militar Constanţa