Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine este noul şef al Armatei Române. Generalul Vlad Gheorghiță, înaintat de Iohannis în gradul de general cu patru stele

Generalul Vlad Gheorghiță (54 de ani) a fost numit șef al Statului Major al Apărării. Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a generalului Vlad Gheorghiță în funcția de șef al Statului Major al Apărării începând cu data de 1 decembrie 2023. El a fost și înaintat în gradul de general cu patru stele.

de Redactia Observator

la 29.11.2023 , 10:58

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul-locotenent cu trei stele Vlad Gheorghiţă în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, începând cu data de 1 decembrie 2023. Totodată l-a înaintat în gradul de general cu patru stele. Până în prezent, şeful Statului Major al Apărării a fost generalul Daniel Petrescu, el fiind numit în funcţie la 1 decembrie 2019.

Decretul privind numirea generalului Vlad Gheorghiţă în funcția de șef al Statului Major - semnat de președinte

Potrivit legii, șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.

Articolul continuă după reclamă

Cine este noul şef al armatei române. Generalul Vlad Gheorghiță, înaintat de Iohannis în gradul de general cu patru stele

Agerpres

Pe acelaşi subiect

Cine este generalul Vlad Gheorghiţă

Generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad îndeplinea funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării din data de 16 august 2022, potrivit news.ro. În perioada februarie 2020-august 2022, Gheorghiţă Vlad a deţinut funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al şefului SMAp. În perioada august 2017 - februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie "Getica" Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită "Getica" din Cincu.

Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcţii cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată "Argedava". În anul 2007, a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak.

A absolvit numeroase forme de studii şi de pregătire, printre care se numără cele ale Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare (absolvite în anul 2002), curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică - Ede, Olanda, curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti, curs de Operaţii de Menţinere a Păcii - Oberammergau, Germania, master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Universitatea "Lucian Blaga" - Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College - Carlisle, SUA.

Cine este noul şef al armatei române. Generalul Vlad Gheorghiță, înaintat de Iohannis în gradul de general cu patru stele

Agerpres

A absolvit Liceul Militar "Dimitrie Cantemir" în anul 1988, Şcoala Militară de ofiţeri activi de Tancuri din Piteşti în anul 1991 şi şi-a început cariera în funcţia de comandant de pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri în Bucureşti.

Este decorat cu: Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, Emblema de Merit clasa a III-a "În Serviciul Armatei României", Emblema de Merit clasa a I-a "În Serviciul Păcii", Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Emblema de Onoare a Resurselor Umane, Emblema de Onoare a Logisticii.

Vlad Gheorghiţă s-a născut la data de 7 septembrie 1969, în Bucureşti. Este căsătorit şi are doi copii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Cine este noul şef al Armatei Române. Generalul Vlad Gheorghiță, înaintat de Iohannis în gradul de general cu patru stele