Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât era dispusă să plătească avocata din Bucureşti pentru planul său diabolic. Ar fi urmat să vândă un apartament pentru a face rost de bani

Avocata din Capitală, acuzată că ar fi tocmit un asasin ca să-i omoare pe cei pe care îi bănuia că i-au ucis fiul, a fost arestată. Tânărul a murit călcat de tren, anul trecut, în Marea Britanie, însă autorităţile de acolo au tranşat cazul drept o sinucidere. 

de Denisa Dicu

la 01.11.2024 , 16:36

Potrivit anchetatorilor, femeia în vârstă de 56 de ani ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro. La această sumă de bani, avocata îi garantase presupusului asasin că va acoperi şi alte costuri, precum transportul până în Marea Britanie şi cazarea.

Femeia ar fi urmat să vândă un apartament pentru a plăti triplul asasinat. Avocata a fost reţinută de procurorii Parchetului General şi vineri a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, însă a făcut apel.

Între timp, anchetatorii au schimbat şi încadrarea juridică a faptei din instigare la omor calificat la încercarea de a determina săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Concret, aceasta este acuzată de faptul că ar fi încercat să convingă o persoană apropiată de ea, pe care o cunoştea de mai mulţi ani, să pună în aplicare un plan diabolic, anume să ucidă trei oameni pe care îi bănuia vinovaţi de moartea fiului ei, care a decedat acum un an, în Marea Britanie, în urma unui accident feroviar. Femeia credea că iubita băiatului şi alţi doi băieţi ar fi vrut să pună mâna pe averea acestuia, întrucât ştiau că a investit o sumă mare de bani în criptomonede. 

Vezi și

Autorităţile din Marea Britanie, care au cercetat condiţiile în care băiatul de 25 de ani îşi pierduse viaţa, au ajuns la concluzia că acesta s-ar fi sinucis.

Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Cât era dispusă să plătească avocata din Bucureşti pentru planul său diabolic. Ar fi urmat să vândă un apartament pentru a face rost de bani