Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Carrefour anunţă că angajează 200 de ucraineni. Cunoaşterea limbii române nu este obligatorie

Retailerul Carrefour România anunţă că oferă peste 200 de posturi de lucrător comercial universal pentru ucraineni, în reţeaua sa naţională de magazine hypermarket, supermarket şi Supeco. Totodată, compania continuă direcţionarea tuturor alimentelor greu perisabile colectate prin Banca de Alimente către asistenţa umanitară a populaţiei din Ucraina, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 05.04.2022 , 14:44

Carrefour anunţă că angajează 200 de ucraineni. Cunoaşterea limbii române nu este obligatorie - Hepta

”Carrefour România anunţă demersuri pentru integrarea persoanelor ucrainene pe piaţa muncii, prin crearea unui număr de 200 de posturi de lucrător comercial universal în reţeaua sa naţională de magazine în format hypermarket, supermarket şi Supeco, însemnând aproximativ 260 de unităţi. Posturile şi responsabilităţile aferente sunt detaliate pe site-ul Carrefour, la secţiunea Cariere, cât şi pe site-ul OLX şi nu presupun cunoaşterea limbii române sau a limbii engleze”, anunţă compania.

Printre responsabilităţile postului se numără îndrumarea clienţilor în magazin şi asigurarea unor raioane atractive din punct de vedere comercial, pentru a facilita procesul de cumpărare pentru clienţi. Pe de altă parte, facilităţile oferite de Carrefour România includ asigurare medicală privată, tichete de masă, cupoane de Paşte şi Crăciun, ajutor de transport, prime de vacanţă şi fidelitate şi, nu în ultimul rând, cursuri de formare şi dezvoltare.

Acţiunea vine ca o completare a eforturilor companiei de a contribui la această cauză prin donaţii şi ajutoare oferite ONG-urilor care preiau cazurile persoanelor ucrainene care au venit în România. Astfel, Carrefour România a donat către Crucea Roşie Română şi Fundaţia FARA 270 tone de alimente, încă din prima săptămână de conflict, precizează compania.

Articolul continuă după reclamă

„În primele zile de război, ne-am mobilizat cu toţii, companii, persoane şi autorităţi, pentru a susţine persoanele dislocate din Ucraina. Este important acum să rămânem concentraţi pe ceea ce contează şi să continuăm eforturile de a ne sprijini vecinii, demonstrând că empatia şi grija faţă de celălalt reprezintă valori stabile şi nu emoţii trecătoare. Pasul următor este, din punctul nostru de vedere, integrarea pe piaţa muncii a celor care doresc să rămână în ţară, în paralel cu asistenţa umanitară a celor care au nevoie”, a declarat Alina Gamauf, HR, Corporate Affairs & CSR Director Carrefour România.

Totodată, Carrefour România continuă eforturile de asistenţă umanitară prin programul Banca de Alimente, derulat în parteneriat cu Crucea Roşie Română. Astfel, compania direcţionează alimentele greu perisabile donate de clienţi în staţiile speciale de colectare din 41 de hypermarketuri către populaţia ucraineană, atât cea care intră în România, indiferent dacă se stabileşte aici sau se află în tranzit, cât şi pentru cea rămasă în Ucraina. Clienţii pot dona şi direct din contul Act for Good din aplicaţia Carrefour către cauza Banca de Alimente, unde 30 de puncte se convertesc într-un aliment donat de către Carrefour prin această iniţiativă. In plus, alte 30 de organizaţii neguvernamentale implicate în proiecte de sprijin al populaţiei ucrainene care a ajuns în ţara noastră au primit ajutor direct sub formă de produse alimentare şi nealimentare, din 17 magazine Carrefour din întreaga ţară.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Carrefour anunţă că angajează 200 de ucraineni. Cunoaşterea limbii române nu este obligatorie