Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Caniculă severă și pericol de incendii. MAE a emis o alertă de călătorie pentru Slovenia

Agenția locală pentru mediu din Slovenia au emis o atenționare de caniculă severă pentru perioada 19 - 25 iulie, temperaturile putând ajunge la 40 de grade Celsius. Ministerul Afacerilor Externe din România a emis, marți, o alertă de călătorie.

de Veronica Micu

la 19.07.2022 , 10:56

- Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Slovenia că agenţia locală pentru mediu a emis, pentru perioada 19-25 iulie 2022, o avertizare de caniculă severă.

Bela Krajna și Nova Gorica, cele mai afectate localități

Conform prognozei actuale, temperaturile urmează să crească constant pe parcursul săptămânii, ajungând până la 39 de grade Celsius în perioada 23 - 24 iulie 2022, și până la 40 de grade în ziua de 25 iulie 2022. Cele mai afectate localități vor fi Bela Krajna (sud-estul țării) și Nova Gorica (în zona de vest, la frontiera cu Republica Italiană). Locuitorii din aceste localităţi sunt sfătuiți să ia măsuri de precauție împotriva caniculei.

Articolul continuă după reclamă

Valul de căldură se suprapune secetei persistente din ultimele două luni, având drept consecință apariția pericolului de incendii de vegetație în regiunile Kras și Istria, canicula fiind antrenată și de curenții de aer cald din Marea Adriatică, val care s-ar putea extinde și în alte părți ale țării.

Pe acelaşi subiect

Românii pot cere asistență consulară

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://ljubljana.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Marea Britanie ar putea înregistra cea mai ridicată temperatură din istoria ţării

Marea Britanie ar putea înregistra cea mai ridicată temperatură din istorie săptămâna aceasta, cu valori estimate să atingă până la 41 de grade Celsius, relatează BBC. Met Office, serviciul de meteorologie britanic, a emis un cod roşu de caniculă pentru marţi în mare parte din Marea Britanie, de la Londra şi sud-estul ţării, până la York şi Manchester.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată în Marea Britanie a fost de 38,7 de grade Celsius, în Cambridge, în 2019. Temperaturi ridicate sunt prognozate şi în restul Marii Britanii, cu un cod roşu de caniculă, precum şi în Ţara Galilor şi anumite regiuni din Scoţia.

Este prima dată când Met Office emite un cod roşu de când sistemul a fost introdus anul trecut, fiind aşteptat ”efecte larg răspândite asupra oamenilor şi infrastructurii”, fiind necesare „schimbări substanţiale în practicile de lucru şi rutinele zilnice”. Unele şcoli plănuiesc să închidă devreme – sau să nu se deschidă deloc – deşi guvernul a emis ghiduri menite să le menţină deschise.

Compania feroviară Network Rail a precizat că oamenii ar trebui să călătorească numai ”dacă este absolut necesar” marţi, unele anulări fiind deja anunţate, precum şi restricţii de viteză. Pe lângă codul roşu al lui Met Office, Agenţia pentru Siguranţa Sănătăţii din Marea Britanie (UKHSA) a emis o avertizare de nivel patru pentru Marea Britanie, pe care guvernul o tratează ca pe o ”urgenţă naţională”. După o întâlnire de urgenţă a miniştrilor, sâmbătă, ministrul Sănătăţii Steve Barclay a spus că va creşte capacitatea ambulanţelor şi va fi suplimentat numărul operatorilor de apeluri.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Caniculă severă și pericol de incendii. MAE a emis o alertă de călătorie pentru Slovenia