Video Bugetarii şi-au făcut singuri punte cu 3 ianuarie, iar românii s-au trezit că nu pot plăti taxele. "Se deschid pe data de 8"
Unii bugetari şi-au făcut punte singuri între sărbători. În prima zi lucrătoare din an şi-au luat concediu, iar instituţiile au renunţat la programul cu publicul. Alţii, mai ghinionişti, au venit la muncă. La evidenţa populaţiei s-au creat cozi.
- Nu se lucrează?
- Nu, după 8.
Acest răspuns l-au primit cei care au vrut să îşi plătească taxele şi impozitele locale la începutul anului. Au găsit, însă, uşa închisă şi au fost întorşi din drum de paznici.
Multe instituţii nu au avut program cu publicul. Cu ghişeele închise, angajaţii direcţiilor de taxe şi impozite au procesat plăţile online.
Bugetarii şi-au făcut singuri punte
- Povestea crucilor de gheaţă din Sadova. Cum sunt confecţionate înainte de a ajunge în curţile bisericilor, de...
- Noaptea accidentelor în Capitală. O mașină s-a răsturnat pe Șoseaua Colentina. Pe Victoriei, un șofer a ajuns...
- Un șofer din Galați a rămas fără mașină, după ce a coborât ca să plătească parcarea. Hoțul drogat s-a...
- Depresia post-vacanță: Trucurile la care a apelat Luiza pentru a-și face întoarcerea la muncă mai ușoară
- Afacerea cu care Mircea a dat lovitura și pe timp de iarnă, deși nu e sezonul: "A fost timpul favorabil....
La instituţiile care au avut program de lucru cu publicul a fost aglomeraţie. Zeci de persoane au stat astăzi la rând la Direcția de Evidență a Persoanelor Sector 3.
Bugetarii au fost liberi între 25 şi 29 decembrie, au revenit două zile la muncă, iar apoi au intrat în liberele de Revelion.
Ministerul Muncii a propus ca ziua de 3 ianuarie să fie liberă pentru bugetari. Astfel, s-ar fi făcut punte între Anul Nou și sărbătoarea Sfântul Ioan Botezatorul, iar angajații de la stat s-ar fi întors la muncă pe 8 ianuarie. Propunerea a fost respinsă în ședința de Guvern.
"Faptul că deja se anunţase o astfel de măsură şi mulţi deja îşi organizaseră perioada aceasta de sarbatori. Faptul că nu s-a lujat o astfel de decizie creează destule nemultumiri", spune Horaţiu Raicu, sindicalist.
Anul acesta vor fi 17 zile libere legale. Pentru că 1 Mai este într-o joi, Guvernul ar putea decide să facă punte ziua de 2 mai. Aşa s-ar putea ajunge la 4 zile libere pentru bugetari. Încă o mini-vacanţă va fi în iunie, de Rusalii şi în august, când Sfânta Maria cade într-o vineri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰