Bonnie și Clyde de Brăila. Doi tineri, reţinuţi după ce au furat bunuri pe bandă rulantă şi au spart mai multe apartamente
Un tânăr de 30 de ani şi o tânără de 20 de ani care au semănat teroare luni întregi în Brăila au fost în sfârşit prinşi de poliţişti. Începând cu anul trecut, cei doi ar fi furat mai multe bunuri, atât de la persoane pe care le-au ameninţat pe stradă, cât şi din imobile în care au pătruns prin escaladarea și forțarea sistemelor de asigurare.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Polițiştii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Investigații Criminale au identificat și reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 30 de ani și o tânără în vârstă de 20 de ani, ambii din Brăila, bănuiți pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat.
Pe 8 aprilie, cei doi tineri, în timp ce se aflau pe o stradă din oraş, au furat două telefoane mobile de la persoane pe care le-ar fi ameninţat. De asemenea, în perioada 2022 - 30 martie 2023, tânărul ajutat de tânăra în cauză, prin escaladarea și forțarea sistemelor de asigurare, ar fi pătruns în trei imobile de pe raza municipiului de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Cei doi s-au ales cu dosar penal
Totodată, în perioada 05.02.2022-25.01.2023, tânărul prin tăierea sistemului antifurt ar fi sustras două biciclete din incinta unor scări de bloc, bunuri din imobilul închiriat precum și un telefon mobil și bani de la altă persoană.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de comitere a faptelor. În cursul zilei de astăzi, cei doi tineri vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰