Video Bicicliştii din vestul României vor avea 1.700 de kilometri de piste speciale ce vor străbate 4 judeţe: fac legătura între obiectivele turistice
Bicicliştii din vestul ţării vor avea la dispoziţie peste 1.700 de kilometri de piste speciale. Traseul, care traversează 4 judeţe, va face legătura între diferite obiective istorice sau turistice. Investiţia, cea mai mare în infrastructura din istoria României, costă peste 140 de milioane de euro, bani europeni.
Radu Ticiu a pedalat pana acum aproape 16.000 de kilometri, cei mai mulți în afara României. A fost cu bicicleta în Grecia, Macedonia, Serbia și Ungaria, iar la vară vrea să ajungă Portugalia. Comparativ cu aceste state, Romania stă cel mai rau la infrastructura velo. "E bine ca sunt si asa cum sunt, nu sunt optime, dar ofera o alternativa celor care au nevoie de mai multa siguranta", a declarat Radu Ticiu – biciclist.
Proiectul trebuie implementat in urmatoarele 40 de luni
Peste 3 ani, Radu şi prietenii săi ar putea să aibă la dispoziţie aproape 2.000 de kilometri de piste noi. Traseul va conecta județele Timiș, Arad, Caraș Severin și Hunedoara. La finalul proiectului, Timisul va avea 470 de kilometri de piste de 1,5 metri latime. Calculata la un cost mediu de 82.500 euro/ kilometru doar suma destinata acestui judet este 40 de milioane de euro.
"Existenta unor asemenea piste probabil ca o sa-i scoată din oras si o sa-i duca in locuri unde sper sa existe si niste servicii care sa li se adresesze, sa ai posibilitatea ca dupa 30 – 40 de km pedalati sa pranzesti sau sa ai un loc unde sa stai peste noapte", a declarat Radu Ticiu – biciclist. "Sunt prinse toate rutele importante de velo, Velo Carpatica in Caraş Severin foarte mult și Hunedoara via Transilvanica", a declarat Aurica Zamfiroiu – CJ Timiș. In perioada următoare, trebuie identificate terenurile pe care vor fi construite şoselele speciale, iar apoi urmează studiul de fezabilitate. La finalul lucrărilor, Timișul va avea cea mai lungă rețea de piste de biciclete din țară. Proiectul trebuie implementat in urmatoarele 40 de luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰