Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bărbat înjunghiat de soţie, în ajunul Crăciunului. Femeia a spus că a fost din greşeală, dar autorităţile au descoperit adevărul

O femeie din Dolj e cercetată pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat soţul, în ajunul Crăciunului. Bărbatul nu a reclamat fapta, iar ea a spus că a fost un accident casnic.

de Redactia Observator

la 27.12.2024 , 13:53

Cuplu certat Bărbat înjunghiat de soţie, în ajunul Crăciunului - Shutterstock

O femeie din judeţul Dolj a fost arestată preventiv, fiind cercetată pentru tentativă de omor asupra unui membru al familiei, după ce, în ajunul Crăciunului, şi-a înjunghiat soţul în piept. Bărbatul nu a reclamat fapta, însă a mers la spital, cadrele medicale anunţând Poliţia. Femeia a susţinut, în faţa anchetatorilor, că a fost un accident casnic, dar examenul medico-legal a stabilit că leziunile nu puteau fi produse accidental şi au pus în pericol viaţa bărbatului.

Ancheta în acest caz a fost demarată de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, după ce în ziua de 24 decembrie un bărbat de 42 de ani din oraşul Dăbuleni a ajuns la spital cu o plagă înjunghiată în zona pieptului.

Femeia şi-a înjunghiat soţul în piept, în ajunul Crăciunului

Articolul continuă după reclamă

El era însoţit de soţia sa, în vârstă de 28 de ani, care le-a declarat poliţiştilor că dintr-o greşeală, în urma unor activităţi casnice, l-a înţepat pe soţul său cu cuţitul.

Pe acelaşi subiect

Poliţiştii nu au crezut că a fost vorba despre un accident casnic, motiv pentru care ancheta a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

„Din cercetări s-a stabilit că în cursul zilei de 24 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, în urma unui conflict spontan, femeia l-ar fi lovit pe soţul său în piept, cu un obiect tăietor-înţepător, producându-i acestuia leziuni traumatice. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, precum şi faptul că acestea nu se puteau produce accidental”, informează oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, potrivit News.

În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus iniţial reţinerea femeii, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă la omor asupra unui membru de familie. În ziua de Crăciun, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a suspectei pentru 30 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi în acest an Revelionul?
Observator » Evenimente » Bărbat înjunghiat de soţie, în ajunul Crăciunului. Femeia a spus că a fost din greşeală, dar autorităţile au descoperit adevărul