Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bărbat din Timişoara, mort sub ochii fiicei sale la 20 de minute de la externarea din spital. Ce spun medicii

Destin tragic pentru un bărbat din Timişoara. Deşi a scăpat cu viaţă după ce a căzut pe scara blocului, bărbatul a murit sub ochii fiicei sale la doar 20 de minute după ce a fost externat din spital. Pe aceeaşi scară. Rudele susţin că tragedia ar fi putut fi evitată dacă medicii l-ar fi ţinut mai mult timp sub supraveghere. 

de Iulia Pop

la 04.01.2025 , 19:20

Tragedia a avut loc într-un bloc din Timişoara. Bărbatul de 75 de ani cade prima dată pe scări vineri dimineaţa şi se loveşte puternic la cap, la scurt timp după vizita fiicei. Alertată de apelul tatălui, femeia se întoarce şi cheamă ambulanţa.

"Ori s-a dezechilibrat, ori din cauza la cum a urcat scările, de sus, de pe ultima scară, așa mi-a zis el, s-a dezechilibrat și a căzut pe spate", a declarat Vasile Oniṣa, ginere.

La ora 13, bărbatul ajunge la unitatea de primiri urgențe cu o ambulanță după ce s-a lovit la cap. În următoarele 12 ore i se fac investigațîi medicale complexe și este ținut sub supraveghere. După miezul nopții este externat, însă la 20 de minute după ce pleacă din spital, moare sub ochii familiei. 

Vezi și

I s-a făcut rău în acelaşi loc

Pe acelaşi subiect

După externare, bărbatul este adus acasă de fiica și ginerele său. Ca o ironie a sorţii, i se face rău exact în acelaşi loc, pe scările de la etajul 2. 

"Urcând a început din ce în ce să își piardă din cunoștință. Deja de aici de la ultimele scări nu mai coopera", a spus Vasile Oniṣa, ginere. "L-am pus pe scaun, dar nu a mai avut reacție. De acolo și până acolo, l-am târât noi pe scaun", a declarat Claudia Onişa, fiica.

Rudele susțin că bărbatul a fost externat prea devreme, având în vedere lovitură puternică suferită la prima căzătură. "Nu trebuia să mi-l dea acasă. Pentru că nu a fost om de dat acasă. S-a văzut pe el. Galben, păi la cât sânge a pierdut. Din moment ce vine și îmi zice că nu necesită internare, pot să fac ceva? la 20 de minute mi-a murit de când am plecat de la spital", a mărturisit Claudia Onişa, fiica.

Ce spun medicii

Medicii, în schimb, spun că bărbatul a fost investigat amănunțit și că, în urmă analizelor, nu au fost identificate probleme care să îi pună viaţa în pericol. "A fost evaluat și din punct de vedere al traumatismului cranian. Nici analizele de sânge, nici electrocardiogramă, nici computer tomograf nu au relevat modificări îngrijorătoare", a explicat Mihai Grecu, șeful UPU Timiș.

Lumină în acest caz vor face rezultatele de la Institutul Naţional de Medicină Legală. Familia va decide atunci dacă va face plângere. Între timp, poliţia a deschis doar penal pentru ucidere din culpă. 

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Traiul pe datorie, la cote alarmante în România. Intenţionaţi să faceţi un credit anul acesta?
Observator » Evenimente » Bărbat din Timişoara, mort sub ochii fiicei sale la 20 de minute de la externarea din spital. Ce spun medicii