Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Avarie masivă la rețeaua de apă caldă și căldură din București. Ce zone au fost afectate

Reţeaua de termoficare din Bucureşti se strică mai repede decât pot muncitorii să o repare. Astăzi, o avarie masivă a lăsat sute de oameni fără apă caldă şi a creat haos în Piaţa Unirii. Între timp, reabilitarea reţelei merge... ca la noi. Muncitorii lucrează de zor, dar pe puţine şantiere şi, culmea, cu planuri greşite. Primarul general anunţa victorios că în ianuarie vor începe noi lucrări, dar realitatea e că nu a fost deschis niciun şantier nou anul acesta. 

de Andre Rotaru

la 18.03.2022 , 22:00

Pe lângă râul Dâmboviţa, în Piaţa Unirii din Bucureşti a mai apărut un curs de apă... caldă. O ţeavă spartă a Termoenergetica a cauzat haos în faţa ambasadei israelului.  

Andre Rotaru, reporter Observator: Este ora prânzului iar, conform Termoenergetica, în acest moment, în Bucureşti, peste 1000 de blocuri nu au apă caldă şi căldură. În cazul a 17 dintre ele, apa caldă, în loc să fie în calorifere, este aici, pe bulevardul Unirii, şi încălzeşte maşinile parcate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Şi nu puţină, ci în jur de 2500 de tone, echivalentul unei piscine olimpice... în fiecare oră. Sunt consecinţele unui sistem aflat în colaps şi reabilitat... cu promisiuni. În ianuarie, la 3 zile după revelion, Primarul General anunţa, prin Nicușor Dan: "Am semnat acordul pentru modernizarea altor 11 km din rețeaua primară de termoficare. Lucrările vor începe în luna ianuarie și vor fi realizate de Compania Energetica. (...) La mulţi ani!"

Pe acelaşi subiect

În realitate, la două luni şi jumătate după anunţ, nu a fost schimbat nici măcar un metru de ţeavă. Ordinul de începere a lucrărilor ar fi venit de la primărie abia la începutul acestei luni, spun reprezentanţii Energetica. 

Între timp, muncitorii lucrează de zor la cele câteva şantiere deja existente

Dar procedurile sunt complicate. Atunci când încep un şantier, muncitorii trebuie mai întâi să instaleze conducte temporare, pentru a nu îi lăsa pe locuitorii din zonă fără apă caldă. Apoi, trebuie să scoată ţevile vechi dar şi mizeria adunată acolo timp de zeci de ani. Aşa se face că poate dura mai mult de o lună de la începerea săpăturilor şi până la montarea primului metru de conductă nouă. 

Ion Ciocotoiu, inginer-şef: Anul trecut au fost 6 kilometri iar anul acesta ar fi undeva la 900 de metri - 1km. Urmând ca de aici mai departe să înlocuim până la poliţia locală pe ferentari. Cât vă ia să înlocuiţi un kilometru de ţeavă? Un kilometru de ţeavă... cu eforturi foarte mari, undeva la 3 luni, 4 luni.

În plus, muncitorii spun că planurile pe care le primesc sunt prost făcute. Celelalte reţele de utilităţi nu sunt marcate, aşa că trebuie să le ferească. Uneori, nici măcar traseul vechilor conducte nu este trecut corect. 

Andre Rotaru, reporter Observator: Groapa în care ne aflăm acum nici măcar nu există pe hârtie. În planurile pe care muncitorii de aici le-au primit, această ţeavă ar fi trecut de fapt undeva la 8 metri şi jumătate în dreapta mea. În realitate, situaţia este bineînţeles cu totul alta. Şi asta înseamnă timp pierdut şi materiale în plus. 

Din 2019 şi până acum Energetica a înlocuit 15,1 kilometri de conducte, în special în sectoarele 4 şi 5. Lucrările la secţiunea de 11 kilometri de conducte dintre piaţa Lahovari şi bulevardul Ion Mihalache ar urma să înceapă săptămâna viitoare. 

Astăzi, primarul general, Nicuşor Dan a stat de vorbă cu şefii guvernului și cu reprezentanții ELCEN și Termoenergetica. Cu jurnaliştii care îl aşteptau la ieşire nu a vrut să discute şi nici nu a răspuns la telefon. 

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Avarie masivă la rețeaua de apă caldă și căldură din București. Ce zone au fost afectate