Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE. Monica, moartă la 16 ani în accident, după ce prietena ei a vrut să taie faţa trenului. Tatăl şoferiţei ar fi instructor auto cercetat pentru şpagă

Teriblism plătit cu viaţa. O maşină în care se aflau cinci tineri a fost spulberată de o locomotivă în Teleorman. Şoferiţa de 19 ani a ignorat semnalele luminoase şi acustice şi a încercat să taie faţa trenului. Tatăl ei ar fi instuctor auto, cercetat de DNA în dosarul "Mită pentru permise". Adolescenta abia îşi luase carnetul. Impactul a fost fatal. O fată de 16 ani a murit pe loc, iar alţi trei adolescenţi, pasageri în maşină, sunt grav răniţi.

de Laurenţiu Rădulescu

la 31.05.2023 , 19:12

Imaginile suprinse după accident sunt cumplite şi nu se pot difuza. "Fata din dreapta nu mişcă deloc. Nu a prezentat niciun semn", se aude pe filmare. Tinerii luptă cu ultimele puteri să rămână în viaţă până la venirea salvatorilor. Impactul cu o locomotiva a transformat maşina într-un morman de fiare.  

Filmul tragediei din Teleorman: maşina cu 5 tineri, spulberată de tren

Tragedia a avut loc în miezul nopţii în comuna Botoroaga din Teleorman. Şoferiţa de 19 ani era în maşină împreună cu patru prieteni. A ignorat semnalele acustice şi luminoase care anunţau să că se apropie un tren. A încercat să treacă la limită în faţa garniturii, a apăsat pe pedala de acceleraţie, dar lomotiva a intrat în plin. Mecanicul nu a a apucat să frâneze. Maşina a fost târâtă sute de metri pe calea ferată. S-a oprit într-un stâlp de semnalizare. Acolo, a fost prinsă ca într-o menghină. 

Vezi și

"Din autoturism nu a mai rămas absolut nimic. Maşina a fost strivită în totalitate. O minune pentru cei care au reuşit să scape cu viaţă", transmite Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator. "Atât semnalele acustice, cât şi cele luminoase erau pornite în momentul în care tineri au crezut că pot depăşi linia de cale ferată înainte ca trenul să treacă. A fost, însă, în zadar. Aututorismul a fost proiectat aproximativ 200 de metri", adaugă el.

Pe acelaşi subiect

Monica a murit la doar 16 ani în accidentul cumplit

"De la bariera din Valea Cireşului a mers târâş cu maşina, pur şi simplu, până aici, unde a rupt stâlpul!", spun martorii. Patru din cei cinci adolescenţi au supravieţuit impactului. Pentru Monica, pasagera din dreapta şoferului, impactul a fost fatal. Fata abia împlinise 16 ani. "Ea stătea la gagică-su. Se ducea pe acolo", povesteşte fratele victimei. 

O altă fată de 16 ani se zbate între viaţă şi moarte. Șoferița are 19 ani şi abia îşi luase carnetul. Localnicii spun că aceasta ar fi fiica unui instructor auto, cercetat de DNA în dosarul Mită pentru Permise în Teleorman. "Noaptea să nu vezi semaforul roşu, nu se poate", crede un localnic. "Era mascat, că era în dreptul trenului. Nu am ştiut că sunt atâţia. Cinci copii, cinci...", spune un altul.

Şoferiţa a scăpat doar cu zgârieturi. Fata este în stare de şoc

Şoferiţa a scăpat cu câteva zgârieturi. Şocul a fost, însă, atât de puternic încât poliţiştii nu au putut până acum să o audieze. I s-au luat probe biologice pentru a afla dacă a băut sau a consumat ale substanţe. 

"Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul alcool test, rezultatul fiind negativ. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice", a declarat Ianculescu Iuliana, IPJ Teleorman. Şoferiţa are dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Monica, moartă la 16 ani în accident, după ce prietena ei a vrut să taie faţa trenului. Tatăl şoferiţei ar fi instructor auto cercetat pentru şpagă