Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ancheta "azilelor groazei" din Voluntari. Cătălin Predoiu: "A fost una complexă şi a durat ani de zile, dacă nu mă înşel"

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că ancheta în dosarul "azilelor groazei" a fost una "complexă" şi a durat "ani de zile". Operațiune de salvare a fost fără precedent. Peste 100 de bătrâni şi tineri cu dizabilităţi ce erau umiliţi, exploataţi şi lăsaţi fără mâncare şi medicamente au fost salvaţi marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari.

de Redactia Observator

la 07.07.2023 , 19:48

Ancheta "azilelor groazei" din Voluntari. Cătălin Predoiu: A fost una "complexă" şi a durat "ani de zile" Ancheta "azilelor groazei" din Voluntari. Cătălin Predoiu: A fost una "complexă" şi a durat "ani de zile" - Hepta/Observator

"A fost o anchetă complexă, a durat ani de zile, dacă nu mă înşel, şi un astfel de probatoriu nu e uşor de strâns. O intervenţie pripită a poliţiştilor, înainte de a strânge suficient probatoriu încât să asigure o inculpare cu succes, poate conduce la compromiterea cazurilor. Întotdeauna există această tensiune între nevoia de a interveni mai rapid, dar, în acelaşi timp, de a asigura toate probele, astfel încât mai târziu dosarul să nu se prăbuşească literalmente din punct de vedere juridic în instanţă", a declarat Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

Procurorii DIICOT au reţinut 24 de inculpaţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar, într-un dosar privind exploatarea persoanelor cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari.

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane au fost duşi la spital

Articolul continuă după reclamă

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în trei azile din localitatea Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei. Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Pe acelaşi subiect

"Facem precizarea că, în acest moment, 56 de persoane au fost deja transportate la unităţile medicale de pe raza municipiului Bucureşti. Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD - Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri", a declarat căpitanul Bogdan Toma din cadrul IGSU.

Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.

Grupurile infracţionale, constituite încă din noiembrie 2020

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

Mărturiile tulburătoare ale vecinilor: "Veneau la gard în pielea goală. Cred că erau bătuţi"

De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

"Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (...) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: 'Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?", au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Ancheta "azilelor groazei" din Voluntari. Cătălin Predoiu: "A fost una complexă şi a durat ani de zile, dacă nu mă înşel"