Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Analist militar, despre ce primim în schimbul sistemului Patriot dat Ucrainei. "Problema este ce vom face până va veni"

Decizie istorică luată astăzi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. România va dona Ucrainei un sistem de apărare anti-aeriană Patriot. Punem însă o condiţie - trebuie să primim de la aliaţi echipamente de apărare asemănătoare. Doar că preşedintele Joe Biden anunţă că tot sprijinul SUA se va duce către Ucraina. Aliaţii trebuie să mai aştepte. Tot în şedinţa de azi, Iohannis a anunţat că nu mai candidează la şefia NATO. 

de Cristi Popovici

la 20.06.2024 , 19:27

Sistemul Patriot pus în funcţiune săptămâna trecută la Capu Midia, ar putea fi cel care va ajunge în Ucraina, spun surse militare. Reunit astăzi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis să ajute ţara vecină cu cel mai avansat şi scump sistem de apărare anti-aeriană din lume.

"Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT", potrivit unui comunicat CSAT. 

România rămâne fără un "PATRIOT"

Vezi și

Punem însă o condiţie esenţială - trebuie să primim de la partenerii NATO un sistem similar sau echivalent, pentru ca România să aibă asigurată protecţia spaţiului aerian.

Pe acelaşi subiect

"Eu nu accept, sub nicio formă, ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană. În măsura în care se cedează ceva, trebuie ca România să primească altceva", a declarat la data de 22 mai Klaus Iohannis, preşedintele României.

"Alianța Nord Atl are variante de reacție, în condițiile în care Ro și-a îndeplinit o obligație de solidaritate. În mod automat frontieră estică nu poate avea vreo problema de vulnerabilitate. Este clar că o soluție militară care să acopere percepția defensivă pe care acționează NATO este stabilită", spune Cristian Diaconescu, analist de politică externă.

Preşedintele Joe Biden le transmite aliaţilor că vor trebui să mai aştepte: momentan, tot sprijinul SUA va merge spre Ucraina.

"Avem până acum angajamente din partea a cinci țări pentru bateriile Patriot și alte sisteme de apărare aeriană. De asemenea, le-am spus acelor țări care așteaptă de la noi sistemele de apărare aeriană în viitor că vor trebui să aștepta. Tot ce avem vom da Ucrainei", declară Joe Biden, preşedintele SUA.

"Putem să primim la schimb un alt sistem PATRIOT, probabil cu un delay, cu un timp de întârziere. Problema este provizoratul acesta, ce vom face până va veni cel de-al optulea sistem PATRIOT", explică analistul militar Cristian Barbu.

Preşedintele Zelenski a mulţumit României pe social media

"Punând capăt terorii rusești acum, Ucraina previne o potențială agresiune împotriva Moldovei, României, statelor baltice și tuturor vecinilor noștri. Este esențial ca Ucraina să aibă instrumentele necesare pentru a învinge teroarea rusă acum", a declarat Zelenski.

În acest moment, Ucraina are 3 sisteme Patriot, două date de Germania şi unul de SUA.

Americanii le-au mai promis unul, la fel si nemţii şi olandezii. Spania trimite doar rachete, iar Grecia a refuzat să dea un astfel de sistem antirachetă.

România are 4 sisteme Patriot în ţară. Două operaţionalizate, două nu! Urmează să mai primim încă 3, în următorii ani. Am dat pe toate 7 - 4 miliarde de dolari, un preţ negociat, având în vedere că unul singur costă un miliard. De asemenea, recent am cumpărat şi 200 de rachete pentru Patriot la preţul de 1,1 miliarde de dolari. Înseamnă că o singură rachetă costă peste 5 milioane de dolari.

"Faţă de Federaţia Rusă ne poziţionăm în sistem defensiv și de descurajare, este clar sprijinul defensiv al Ucrainei, reprezintă un argument de securitate pentru noi și Republica Moldova", transmite Cristian Diaconescu, analist de politică externă. 

În Rusia, decizia a stârnit, momentan, doar reacţii pe reţelele sociale. Tot în şedinţa CSAT de azi, preşedintele Iohannis a anunţat că se retrage din cursa pentru şefia NATO şi şi-a anunţat sprijinul pentru premierul Olandei, Mark Rutte. 

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Analist militar, despre ce primim în schimbul sistemului Patriot dat Ucrainei. "Problema este ce vom face până va veni"