Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alţi 86 de români au scăpat din infernul din Fâşia Gaza. Au ajuns la Bucureşti în această dimineaţă

Război Israel - Hamas. Aşteptarea a luat sfârşit pentru alţi 86 de români. Aceştia au ajuns în această dimineaţă la Bucureşti după mai bine de o lună de bombardamente şi teroare. În Fâşie luptele care se dau sunt crâncene, iar cele două mari spitale de acolo nu mai funcţionează. Într-o altă unitate sanitară, la subsol, armata israeliană a găsit un centru de comandă Hamas.

de Redactia Observator

la 14.11.2023 , 07:59

"Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că marți, 14 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 86 de cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza, au fost transportați în România la bordul unei curse speciale, operate de către Compania Națională TAROM. Cei 86 de cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 12 noiembrie 2023, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcați spre România", se arată în comunicatul MAE.

Cea mai mare dorinţă, îndeplinită la mai bine de o lună de la începutul războiului

La mai bine de o lună de la începerea războiului, cea mai mare dorinţă a altor 86 de români a devenit realitate - au reuşit să scape din ghearele terorii. După săptămâni întregi marcate de frică, aceştia au reuşit să treacă duminică seara în Egipt. "Până acum, aproximativ 220 de cetăţeni români şi membri ai familiilor lor au fost evacuaţi în siguranţă din Gaza", a declarat Luminiţa Odobescu, ministrul de Externe. Chiar şi aşa, în Gaza rămân alţi cel puţin 80 de români care vor să fie aduşi şi ei în România. Oficialii de frontieră din Egipt spun că, numai ieri, peste 560 de cetăţeni străini au reuşit să treacă graniţa din fâşie.

Vezi și

În tot acest timp, armata israeliană a efectuat un raid al spitalului Rantisi aflat în oraşul Gaza. Imaginile publicate arată un tunel subteran aflat foarte aproape de locul unde copii sunt trataţi, iar, la subsol, soldaţii au dat peste unul dintre centrele de comandă Hamas. "Vreau să înţelegeţi. Acest timp de echipament este un echipament pentru o luptă uriaşă. Acestea sunt dispozitive explozive, acestea sunt veste, veste cu materiale explozive", a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt armata israeliană.

Pe acelaşi subiect

Au fost găsite inclusiv grenade, puști de asalt AK-47 şi lansatoare de rachete, dar şi dovezi cum că ostaticii ar fi fost ţinuţi pentru o perioadă acolo. "Haine de femeie şi o funie lângă picioarele scaunului. Este un biberon. Este un biberon într-un subsol, pus deasupra unui semn al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii", a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt armata israeliană. În altă cameră, armata a descoperit şi un calendar. "Această listă, scrisă în arabă, spune că ei se află într-o operaţiune împotriva Israelului, începută pe 7 octombrie", a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt armata israeliană.

Trupele Tel Avivului au găsit arme ascunse chiar şi în mare, în largul Fâşiei Gaza. Armata continuă să înainteze în fâşie, iar dovadă o face şi o nouă fotografie din parlamentul din Gaza, preluat de Hamas în 2007, unde soldaţii au fost surprinşi în timp ce ţineau steaguri ale Israelului. O adevărată dramă este şi în celelalte spitale din enclavă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că spitalul Shifa devine aproape un cimitir. Fără curent şi fără combustibil, medicii au învelit bebeluşii născuţi prematur în folii termoizolante şi i-au aşezat lângă sticle cu apă caldă. Reacţia statelor Unite nu a întârziat să apară.

"Vrem să vedem pacienţii protejaţi. Vrem să vedem spitalele protejate. Am vorbit cu guvernul din Israel despre asta, iar ei au spus că împărtăşesc aceeaşi viziune şi că nu vor să vadă lupte în spitale", a declarat Jake Sullivan, consilierul american pentru securitate națională. Aripa militară a grupării Hamas a discutat cu mediatorii din Qatar că este dispusă să elibereze 70 de ostatici, femei şi copii, în schimbul unui armistiţiu de cinci zile. Vestea a venit în contextul în care Hamas a publicat un videoclip cu o tănără soldat ţinută ostatică, în vârstă de numai 19 ani. Ea şi-ar fi pierdut viaţa într-un atac aerian din 9 noiembrie, iar, la final, au fost ataşate poze cu trupul său neînsufleţit.

Familiile celor răpiţi s-au strâns în faţa birourilor ONU din Ierusalim pentru a cere eliberarea celor dragi. Protestele au continuat în toată lumea. Sute de activişti s-au adunat la Chicago unde au blocat intrarea în consulatul Israelului şi au cerut oprirea războiului. Peste o sută de persoane au fost arestate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Alţi 86 de români au scăpat din infernul din Fâşia Gaza. Au ajuns la Bucureşti în această dimineaţă