Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alte trei poduri din Neamţ ar putea avea soarta celui de la Luţca: "E periculos, dar ce să facem, trebuie să circulăm. Ne e cam frică"

La o săptămână după ce podul de la Luţca, din Neamţ, s-a prăbuşit cu oameni şi maşini pe el, autorităţile par să se trezească. În ceasul al 13-lea, au luat la puricat toate podurile din Neamţ. Concluzia: mai toate sunt în stare avansată de degradare. Aşa se face că pe unele poduri au fost impuse restricţii de circulaţie, în timp ce altele vor intra în reabilitare. 

de Redactia Observator

la 16.06.2022 , 07:57

O simplă inspecţie la podurile din judeţul Neamţ i-a făcut pe reprezentanţii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să-şi dea seama că viaţa celor care trec zilnic pe ele este pusă în pericol. Nereguli sunt cu duiumul, iar până nu sunt remediate problemele, oamenilor nu le rămâne decât să se roage şi să se închine de fiecare dată când trec pe acele poduri.

Alte trei poduri din Neamţ ar putea avea soarta celui de la Luţca

Adrian Niţă - prefectul judeţului Neamţ: Ne referim concret la 3 poduri şi ar fi vorba despre podul de la Girov, podul de la Tupilaţi şi podul de la Pângărăcior. 

Vezi și

Cea mai gravă situaţie este la podul de la Girov, care face legătura între Piatra Neamţ şi Roman. Acum există o restricţie: nu au voie pe pod vehicule cu masă mai mare de 15 tone. Localnicii şi primarul spun însă că sunt destui şoferi care încalcă legea. 

Pe acelaşi subiect

Vasile Ciubotaru - primar comuna Girov: La ora actuală, acea restricţie de tonaj nu e respectată. Tare m-aş bucura dacă ar exista în permanenţă un echipaj de poliţie sau cei de la siguranţa rutieră.  

Localnic: Restricţia de tonaj nu se respectă. Pe Lacu Roşu - Cheile Bicazului nu e restricţie? Şi toată lumea circulă pe acolo. 

Localnic: Într-adevăr, e periculos, dar ce să facem, trebuie să circulăm. Ne e cam frică. Dar pe autorităţi nu le interesează. Nu te întreabă nimeni dacă poţi să fii în pericol sau nu poţi să fii în pericol să cazi.  

Adrian Niţă - prefectul judeţului Neamţ: Din punctul meu de vedere, în cazul podului de la Girov, cred că cel mai potrivit ar fi, în situaţia de faţă, să interzicem total traficul autovehiculelor de tonaj mare. 

Podul de la Tupilaţi, vechi de aproape 100 de ani, pare că stă să se prăbuşească. Chiar dacă autorităţile ştiau de această situaţie şi de starea podului încă de la începutulul anului, abia acum au decis să ia măsuri. 

Petru Gherghel - primar comuna Tupilaţi: Se va limita tonajul maşinilor şi va fi condiţionat de către un tonaj mai mic. Normal au fost proiectate la o capacitate de 30 de tone.

La podul de la Pângărăcior traficul e restricţionat pe o singură bandă în timpul săptămânii, pentru că au început deja lucrările de reabilitare. 

Adrian Niţă - prefectul judeţului Neamţ: Am hotărât ca lucrările să înceapă din partea de jos, de la structura podului urmând ca în perioada de toamnă spre iarnă să continue şi la partea superioară. 

Şofer: Din păcate nu mai avem încredere în nimic, infrastructura din România e varză.  

Măsura restricţionării traficului greu e un pas mic, dar esenţial pentru reabilitarea podurilor, care, în ultimii 50 de ani, au avut parte doar de mici reparaţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Alte trei poduri din Neamţ ar putea avea soarta celui de la Luţca: "E periculos, dar ce să facem, trebuie să circulăm. Ne e cam frică"