Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România

Valuri de panică pe Dunăre! Fluviul are aproape nouă metri - s-a revărsat la Budapesta şi a inundat zone întinse. Indicatoarele rutiere abia se mai văd de sub puhoaiele care ameninţă acum clădirea parlamentului. Nivelul Dunării s-a dublat în mai puţin de o săptămână, iar viitura va ajunge la noi peste câteva zile. Autorităţile pregătesc deja saci cu nisip ca să ridice diguri în calea şuvoaielor. 

de Iulia Pop

la 20.09.2024 , 20:36

Din apa revărsată la Budapesta se mai văd acum doar vârfurile semafoarelor. Dunărea a acoperit zona de promenadă şi străzile de aici şi bate, la propriu, la porţile Parlamentului. Practic, nivelul Dunării creşte văzând cu ochii.

Valuri de panică pe Dunăre: vine viitura

La prânz, fluviul avea peste opt metri adâncime, dublu faţă de acum cinci zile. Mâine este aşteptată faza maximă, când Dunărea s-ar putea apropia de nouă metri. Pe faleza din Budapesta, digurile din saci cu nisip se întind pe sute de metri. "Aşa de mare nu a fost niciodată, deloc. Deloc nu a fost aşa de mare", spune un student.

Vezi și

Digurile împânzesc şi străzile aflate la distanţă considerabilă de faleza Dunării, în jurul canalelor şi liniilor de tramvai. Autorităţile sunt atente şi la pericolul care poate să vină din subteran. Una dintre cele mai mari staţii de metrou din Budapesta a fost închisă, iar voluntarii au pus aici mii de saci de nisip ca să reducă efectele viiturii. Pe aici nu se mai trece.

Pe acelaşi subiect

Temători, turiştii din Budapesta fotografiază Dunărea - nu au mai văzut-o niciodată atât de furioasă. "Există turism sportiv, turism cultural şi turism de catastrofă", crede un bărbat. "Am fi vrut să ne plimbăm şi pe partea de jos, pentru că am fost şi anii trecuţi şi era chiar foarte frumos. Din păcate nu mai e", povestesc mai mulţi turişti români.

Dunărea a inundat şi periferia Budapestei

Dunărea a inundat zone întinse şi la periferia Budapestei. Circulaţia a fost oprită pe două porţiuni de autostradă. Peste 15.000 de soldaţi, pompieri şi voluntari ridică de zile întregi diguri din saci cu nisip de-a lungul întregului curs. 

Apele Române estimează că viitura de pe Dunăre va ajunge în România pe 28 - 29 septembrie şi va avea valori maxime de până la 9.500 de metri cubi pe secundă. Adică un debit aproape dublu faţă de cel actual.

Prima linie de apărare sunt barajele de la Porţile de Fier. Directorii de acolo văd partea plină a paharului - producţia de electricitate va creşte de trei ori, conform estimărilor. "Amenajarea este pregătită pentru a prelua această undă de viitură. Pe noi ne bucură pentru că avem apă mai multă, putem produce mai mult", a declarat Dragoş Novac, director Hidroelectrica Porţile de Fier.

Angajaţii de la Apele Române au fost puşi, însă, în stare de alertă. Digurile de pe malurile Dunării sunt verificate, iar mii de saci cu nisip sunt pregătiţi în caz că va fi nevoie de întăriri.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România