Antena Meniu Search
x

Curs valutar

1.500 de polițiști cu 350 de radare pe șosele, de 1 Mai. La Fetești au prins 6 șoferi băuți sau drogați

Aproape 1.500 de poliţişti de la Biroul Poliţiei Rutierei se află, de 1 mai, la datorie, pe şosele, cu aproximativ 350 de radare, pentru a preveni, în acest fel, eventuale accidente. În urma unei acţiuni de control, la Feteşti, şase şoferi care au consumat alcool sau substanţe interzise înainte de a urca la volan au fost sancţionaţi contravenţional sau le-au fost întocmite dosare penale.

de Redactia Observator

la 01.05.2022 , 16:44

polițistă în trafic 1.500 de polițiști cu 350 de radare pe șosele, de 1 Mai. La Fetești au prins 6 șoferi băuți sau drogați - Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta (arhivă)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Românie, comisarul şef de poliţie Georgian Drăgan, a declarat că duminică au fost suplimentate efectivele Poliţiei.

"În baza planului aprobat de ministrul Afacerilor Interne, efectivele Poliţiei Române au fost suplimentate în această perioadă, la nivel naţional. Astfel, aproape 1.500 de poliţişti de la Poliţia Rutieră acţionează pe principalele artere pentru fluenţa şi siguranţa traficului rutier. Aceştia folosesc aproximativ 350 de aparate radar pentru depistarea şoferilor care calcă pedala de acceleraţie mai mult decât este cazul”, a declarat Georgian Drăgan.

Acțiune de prevenție la Fetești, pe Autostrada Soarelui

Articolul continuă după reclamă

O acţiune de prevenţie a avut loc la Feteşti, pe Autostrada A2, pe sensul Constanţa spre Bucureşti, unde au fost depistaţi şi primii şoferi care au consumat alcool înainte de a urca la volan.

Pe acelaşi subiect

"La Feteşti, pe Autostrada Soarelui, avem o acţiune a colegilor de la Rutieră. În cadrul acestei acţiuni, vizăm verificarea conducătorilor auto petru a stabili dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise înainte de a  se urca la volan. Până în acest moment au fost depistaţi 4 conducători auto care au consumat alcool. Limita pe aparatul etilotest a fost încadrată la contravenţie, drept pentru care  au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, iar permisele de conducere le-au fost reţinute pentru 90 de zile”, a explicat Drăgan.

De asemenea, în două cazuri au fost întocmite dosare penale.

"Tot la Feteşti au fost depistate două persoane, una conducând sub influenţa substanţelor psiho-active, a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar cealaltă conducând sub influenţa alcoolului la limita de infracţiune, drept pentru care şi în acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar permisul de conducere a fost reţinut până la soluţionarea cauzei”, a declarat Georgian Drăgan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » 1.500 de polițiști cu 350 de radare pe șosele, de 1 Mai. La Fetești au prins 6 șoferi băuți sau drogați