Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Neversea, Untold şi Electric Castle, printre cele mai aşteptate festivaluri din 2022. Ce spun organizatorii

De la 1 Mai ne-am putea lua distracţia înapoi. Ministrul Sănătăţii a anunţat că am putea avea o vară plină de concerte şi festivaluri. Până atunci, se va stabili şi ce restricţii vor rămâne în vigoare la astfel de evenimente mari. Deciziile trebuie luate rapid, spun organizatorii, altfel multe conferinţe sau simpozioane îşi vor căuta alte ţări-gazdă. 

de Redactia Observator

la 31.01.2022 , 20:12

E vremea planurilor în industria evenimentelor. Amânările şi anulările de pe o zi pe alta ar putea deveni istorie.

Alexandru Rafila - ministrul Sănătăţii: Cred că în luna martie vom putea avea o discuţie aplicată despre un calendar pe termen mediu. Cred că începând din luna mai aceste evenimente se pot relua

E nevoie de măsuri clare cât mai rapid, spun organizatorii. Multe evenimente corporate, conferinţe şi simpozioane internaţionale, amânate de mai multe ori, iau deja în calcul să găsească o altă ţară gazdă.

Vezi și

Roxana Ilinca - organizator evenimente corporate: Avem deja 4 companii care ne-au rugat să ne interesăm pentru evenimente în Emirate sau în Turcia, pentru sezonul primăvară-vara, pentru că-și doresc să-și țină evenimentele cu peste 500 de participanți. Un congres naţional, internaţional presupune adunarea a sute sau chiar mii de participanţi, care trebuie să se cazeze şi să cheltuiească bani în ţară.

Pe acelaşi subiect

Dan Ionescu - secretar general APOSR: Toate costurile sunt undeva la 100 de mii de euro, cu tot cu sala, cu avioane, cu cazare. Nimeni nu stă sub 5 stele, că sunt numai vedete. Cât să pui biletul la intrare pentru 1.000 de oameni ca să poţi să scoţi ceva?

Vara 2022 se anunţă plină de concerte şi festivaluri

Sălile de spectacol nu au stat complet goale în aceşti doi ani. Însă organizarea a fost dictată de incidenţă.

Daniel Sindilă - manager Sala Palatului: Sala are 4060 de locuri, iar din punctul nostru de vedere şi din feedback-ul de la organizatori, de la 50% în sus ar trebui. La 50% e la limită. Au fost evenimente şi cu 50%, dar şi 30%, dar asta pentru că organizatorii au vrut să le ţină şi au făcut-o pentru public, nu s-au mai gândit la business.

Optimismul merge până la visul unei veri pline de festivaluri.

Edy Chereji - director comunicare UNTOLD: Primul eveniment care a rămas în picioare anul acesta va fi în luna iulie, la începutul lunii iulie, între 4 şi 7 iulie. Este festivalul Neversea de la Constanţa, după care vom continua în luna august, la începutul lunii august, cu festivalul Untold.

Untold, Electric Castle şi Summer Well sunt şi ele printre cele mai aşteptate evenimente ale verii, la fel şi concertele Sting, Albano şi Romina Power sau Maluma. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Entertainment » Neversea, Untold şi Electric Castle, printre cele mai aşteptate festivaluri din 2022. Ce spun organizatorii