Disney lansează trailerul pentru sezonul 3 din "The Mandalorian". Când revine serialul pe platforma de streaming
Sezonul trei al serialului „Star Wars: The Mandalorian”, recompensat cu Emmy, de la Lucasfilm, are premiera pe 1 martie, exclusiv pe Disney+. Disney+ a prezentat în premieră trailerul captivant şi posterul sezonului 3. În acest sezon, Mandalorianului continuă călătoria prin galaxia Star Wars. Cândva un vânător de recompense singuratic, Din Djarin s-a reunit cu Grogu. Între timp, Noua Republică se străduieşte să conducă galaxia departe de istoria sa întunecată. Mandalorianul se va intersecta cu vechi aliaţi şi îşi va face noi duşmani în timp ce el şi Grogu îşi continuă călătoria împreună.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Serialul premiat cu Emmy îi are în distribuţie pe Pedro Pascal, Katee Sackhoff, Carl Weathers, Amy Sedaris, Emily Swallow şi Giancarlo Esposito.
Printre regizorii celor opt episoade ale sezonului 3 se numără Rick Famuyiwa, Rachel Morrison, Lee Isaac Chung, Carl Weathers, Peter Ramsey şi Bryce Dallas Howard.
Jon Favreau este showrunner/scenarist-şef şi producător executiv alături de Dave Filoni, Rick Famuyiwa, Kathleen Kennedy şi Colin Wilson. Karen Gilchrist şi Carrie Beck sunt co-producători executivi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰