Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comedia "Romina, VTM" a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend

"Romina, VTM", regizată de Paul-Răzvan Macovei, cu Nicole Cherry, Tzancă Uraganu, Bogdan de la Ploieşti în rolurile principale, a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend. Comedia românească a generat venituri de 6.553.905 de lei după ce a fost văzută în săli de 233.208 de spectatori.

de Redactia Observator

la 10.01.2023 , 09:14

Comedia românească "Romina, VTM" a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend - Facebook / Romina VTM

Romina (Nicole Cherry) încearcă să salveze terasa tatălui ei din Costineşti. Ca să reuşească, e nevoită să îşi confrunte toate fricile. În peripeţia ei, ajunge să se îndrăgostească de Valentin (Rareş Mariş), un turist venit în vacanţă la Costineşti, cu planuri de a cânta la chitară pe pietonală pentru a câştiga un ban cinstit.

Romina îl ajută pe Valentin să devină artist în toată regula, şi, fără să îşi dea seama, Valentin ajunge să semene cam mult cu Gino (Bogdan DLP). Între Romina şi Gino pare că a fost ceva la un moment dat, şi asta îl face pe Valentin să devină gelos. Cei 3 sunt acompaniaţi de o gaşcă foarte colorată, formată din Narcisa (Cesima Nechifor), Dana (Ana-Maria Guran), Mihai (Costi Max), Pamela (Cristina Pucean), Sebi (Yny Sebi), Bobby (Costel Biju) şi Tzancă Uraganu.

Primele locuri în box office-ul românesc de weekend

Articolul continuă după reclamă

"Avatar: Calea Apei", în regia lui James Cameron, a coborât pe locul doi, în a patra săptămâna de la debut, încasând 2.923.976 lei, potrivit datelor cinemagia.ro. 

Pe acelaşi subiect

Filmul de acţiune "Operaţiunea Fortune: Urzeala războiului", regizat de Guy Ritchie, cu Josh Hartnett, Jason Statham, Cary Elwes, Hugh Grant, Bugzy Malone, Aubrey Plaza în rolurile principale, a debutat pe locul trei în top, după ce a fost văzut în săli de 41.681 de spectatori şi a încasat 1.160.334 de lei., relatează News.

Animaţia "Finnick/ Lumea secretă a spiriduşilor" a debutat pe locul patru în clasament. Filmul regizat de Denis Chernov a avut încasări de 509.847 de lei şi 23.018 spectatori. 

Pe cinci este "Motanul încălţat: Ultima dorinţă", care a coborât un loc în a cincea săptămână de la debut, fiind vizionat de 20.126 de spectatori. Filmul a generat venituri de 451.368 de lei. 

Topul românesc este completat de "Lilu, Lilu, Crocodilu", "Lamborghini: Omul din spatele legendei", "Două inimi", "I Wanna Dance with Somebody" şi "Omul lui Dumnezeu", toate producţiile în coboorâre. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Entertainment » Comedia "Romina, VTM" a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend