Video Bruce Willis a împlinit 68 de ani. La petrecere a participat inclusiv fosta lui soţie, Demi Moore
Imagini cu Bruce Willis, de ziua lui, au fost făcute publice de apropiaţii actorului. Demi Moore a postat un filmuleţ în care se bucură alături de fiicele sale şi de soţia lui Bruce Willis de ziua acestuia.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Imaginile în care toată lumea cântă "la mulţi ani", iar actorul suflă în lumânări au devenit virale pe Internet. Actuala soţie a actorului, Emma Heming, a însoţit însă mesajul aniversar de un filmuleţ înduioşător. Acesta îl prezintă pe Bruce Willis alături de fiicele sale şi de actuala soţie.
Deşi pare împăcată, partenera actorului a ţinut să spună că viaţa alături de Willis, de când acesta a fost diagnosticat cu demenţă frontotemporală, este dulce-amară. Cei doi au împreună două fiice în vârstă de 8 şi 10 ani. Bruce Willis a împlinit ieri 68 de ani.
„La mulţi ani, BW!”, a scris Demi Moore alături de videoclipul în care întreaga familie îi cântă „La mulţi ani”.
- Primele imagini cu Bruce Willis în public, după ce a fost diagnosticat cu demență frontotemporală
- Boala cruntă de care suferă Bruce Willis devenise "vizibilă" printre colegii actori: ce se întâmpla pe...
- Declinul cognitiv al lui Bruce Willis începuse de câţiva ani: Nu folosea bine armele, uita de ce se află pe...
„Te iubesc şi ne iubesc familia”, continuă actriţa din „Ghost”. „Vă mulţumim tuturor pentru dragoste şi urările călduroase - cu toţii le simţim”.
Căsătoriţi din 1987 până în 2000, Demi Moore şi Bruce Willis au trei fiice: Rumer, Scout şi Tallulah. Cea mai mică a vorbit şi despre boala tatălui ei pe reţelele de socializare: „Aceasta zi nu este neapărat uşoară (...) durerea noastră este cea care arată profunzimea dragostei pe care o avem pentru cineva. Aşa că încerc să le salut pe amândouă astăzi”.
„Durerea este un preţ pe care voi fi mereu dispusă să-l plătesc pentru a simţi o astfel de iubire”, a scris ea alături de o fotografie în care apare în copilărie, dormind pe umerii tatălui ei.
Emma Heming Willis, care s-a căsătorit cu actorul în 2009 şi cu care are două fiice (Mabel şi Evelyn), a postat şi ea mesaje pe reţelele de socializare. În special un videoclip în care le mulţumeşte fanilor: „Am momente de tristeţe, în fiecare zi. De durere în fiecare zi. Şi chiar o simt astăzi, de ziua lui”.
La începutul anului trecut, Bruce Willis şi-a anunţat sfârşitul carierei de actor dezvăluind că are afazie, o boală degenerativă care afectează abilităţile cognitive. Luna trecută, a fost dezvăluit diagnosticul, demenţă frontotemporală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰