Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Soluţie de avarie" pentru elevii unui liceu din Sibiu, unde sălile de clasă sunt în plin şantier. "Nu e deloc eficient"

Aproape o mie de elevi, care învaţă la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Sibiu au început anul şcolar cu ore online, deoarece în şcoală nu au fost terminate lucrările de renovare. Nemulţumiţi de faptul că nu au fost anunţaţi cât timp va dura această situaţie, părinţii s-au dus la liceu să ceară explicaţii. Au descoperit, însă, că lucrările sunt departe de a fi finalizate, aşa că s-au oferit să ajute chiar ei la curăţenie, astfel încât elevii să revină cât mai repede în clase.

de Redactia Observator

la 13.09.2024 , 08:19

Totul a pornit de la un anunţ prin care elevii au fost informaţi, din senin şi fără prea multe detalii, că vor începe cursurile în format online. Din acel moment, părinţii au intrat în alertă.

"Singura mea nemulţumire ca părinte este cea legată de lipsa de comunicare. Pe cine am întrebat legat de acest subiect, de începerea şcolii în format fizic, nimeni nu a fost în stare să îmi dea un răspuns coerent", spune un bărbat. "Sunt şi cadru didactic şi ştiu ce înseamnă să predai online. Nu e deloc eficient. Copiii nu sunt acolo fizic prezenţi", adaugă o femeie.

Liceul, în şantier. Elevii învaţă online

Vezi și

Deşi au fost înştiinţaţi de către constructor că lucrările vor fi terminate până la sfârşitul acestei săptămâni, părinţii au descoperit pe holurile colegiului un adevărat şantier. "Mobilizarea generală a fost acum trei săptămâni. Băile cu tavanele, e proaspăt, acuma tras, gletul", spune Radu Anechitei, administrator Colegiul Naţional "Octavian Goga".

"Deciziile pe care le-am luat au fost potrivite pentru siguranţa copiilor, pentru mediul sănătos în care ne dorim să ne desfăşurăm orele. Mai sunt lucrări care sunt în desfăşurare", a declarat Monica Cercel, director adjunct Colegiul Naţional "Octavian Goga".

Părinţii s-au oferit să dea şi ei o mână de ajutor, asta pentru ca elevii să se întoarcă mai repede în sălile de clasă. Unii sunt dispuşi să vină chiar şi în weekend la curăţenie. În judeţul Sibiu, mai sunt încă 18 școli în care sunt demarate lucrări de renovare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?
Observator » Educaţie » "Soluţie de avarie" pentru elevii unui liceu din Sibiu, unde sălile de clasă sunt în plin şantier. "Nu e deloc eficient"