Video Rezultate admitere. Cine sunt elevii care au rămas fără loc la liceu deși au medii mari. Peste 1.600 de tineri nu au reușit să intre nicăieri
Rezultate admitere. Sunt elevi de 10, dar au rămas pe dinafară la admiterea la liceu. Este situaţia incredibilă a mai multor absolvenţi de gimnaziu care au avut o surpriză la publicarea rezultatelor. De exemplu, un elev cu media 9,45 nu a intrat la niciun liceu. Asta în condiţiile în care ultima medie de admitere la cel mai prestigios liceu din Capitală este 9,95.
Peste 98% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională în acest an au fost repartizați la un liceu, semn că aceștia au completat acele fișe de opțiuni corect și au pus acolo niște variante realiste, așa cum au anunțat și cei de la Ministerul Educației, dar și profesorii la școală.
Iată că și în acest an avem probleme: 1.619 elevi nu au reușit să intre nicăieri, practic au rămas pe dinafară pentru că nu au fost repartizați la niciun liceu.
Ce au de făcut elevii nereușiți în prima etapă a repartizării
Problema cea mai mare a fost că acei copii nu au completat destule opțiuni pe fișa de înscriere, iar algoritmul nu a avut practic ce să evalueze și nu a reușit calculatorul să îi repartizeze nicăieri, nici în București, și nici în țară.
Dacă vorbim de cei nerepartizați peste 550 dintre ei au medii de admitere peste 5, 30 dintre ei au medii mai mari decât 8, iar patru dintre aceștia au depășit chiar și media 9. Majoritatea provine dintr-un sistem privat iar asta înseamnă că ei vor să își continue studiile tot își școli private.
Ce au de făcut? Să meargă la a doua etapă cu locurile rămase libere după prima etapă. Mai sunt locuri, anunță Ministerul Educației la multe licee, dar și la școli profesionale. Cu siguranță, locurile libere nu sunt la liceele de top. La topul din liceu, Liceul Sfântul Sava 9.95 este cea mai mică medie de intrare. Colegiul Tudor Vianu, 9.70 ultima medie de intrare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰