Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O nouă materie în programa elevilor de liceu. Anunţul făcut de ministrul Educaţiei, Ligia Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni că toţi elevii de liceu vor parcurge disciplina 'Istoria comunismului din România', materie dedicată claselor a XII-a şi a XIII-a din învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă.

de Redactia Observator

la 17.12.2024 , 13:36

"Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoaşterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător, cu atât mai mult cu cât pare să fie înregistrat în cadrul diferitelor categorii de vârstă, inclusiv în rândul tinerilor care nu au trăit nici măcar o zi în regimul comunist, unii fiind născuţi chiar după aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană. (...) Aceasta este dedicată elevilor din clasele a XII-a învăţământul de zi, respectiv a XIII-a învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă. Cu alte cuvinte, toţi elevii de liceu din România vor parcurge această disciplină. Aş adăuga că toţi elevii vor parcurge această disciplină chiar atunci când se apropie de primul lor vot democratic, când se apropie de vârsta la care devii matur şi începi să devii cetăţean activ, inclusiv prin gestul democratic de a vota", a afirmat Deca la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la evenimentul '35 de ani de la Revoluţia Română din 1989: Aprobarea programei şcolare pentru disciplina 'Istoria comunismului din România''.

Noua materie: Istoria comunismului din România

Potrivit ministrului, elevii vor avea ocazia de a învăţa despre instituţiile, politicile şi realităţile sociale din perioada regimului comunist într-o manieră "echilibrată şi documentată". Totodată, vor fi abordate subiecte care vizează atât represiunea şi formele de rezistenţă, cât şi viaţa cotidiană sau protocronismul.

Vezi și

Deca a spus că programa integrează studii de caz relevante precum Radio Europa Liberă, Decretul 770 din 1966 sau Tratatul de la Varşovia, oferind o imagine clară mai ales asupra modului în care deciziile politice sau istorice au afectat vieţile oamenilor, relatează Agerpres.

Pe acelaşi subiect

O prezentare obiectivă a faptelor

Ministrul a precizat că materia nu este un simplu curs despre trecut şi nu va fi o expunere ideologică, ci o prezentare cu obiectivitate a faptelor. De asemenea, disciplina nu va fi "o judecată a unora sau altora", ci va explica elevilor cele petrecute, invitându-i la o reflecţie critică.

"O să ne întrebaţi de ce a fost necesară introducerea unei discipline specific dedicate istoriei comunismului din România. (...) În primul rând, contextul actual confirmă faptul că avem nevoie ca elevii noştri să cunoască şi să înţeleagă evenimentele care au determinat trecutul şi care marchează încă prezentul. Avem obligaţia în şcoli şi în universităţi să combatem ignoranţa şi manipularea ce derivă din necunoaşterea istoriei. O cunoaştere inadecvată sau chiar lipsa cunoaşterii faptelor istorice din perioada regimului comunist lasă loc unor distorsiuni care pot influenţa inclusiv comportamentul social şi, am văzut, electoral. În plus, aceste lecţii sunt şi pentru viitor", a mai spus ministrul Educaţiei.

În opinia sa, competenţele vizate prin studiul disciplinei vizează în primul rând gândirea critică, reflecţia civică şi empatia istorică.

"Opţionalul 'Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România' reprezintă un act de memorie şi recunoştinţă pentru cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru ca România să-şi croiască drumul către libertate şi democraţie. (...) Este o lecţie despre fragilitate a libertăţii şi despre cum prin indiferenţă sau complicitate uneori din necunoaştere răul poate deveni banal... Elevii, sperăm, vor înţelege că valorile democratice şi drepturile omului nu trebuie niciodată considerate ca fiind garantate şi că orice derapaj poate avea consecinţe tragice", a conchis Ligia Deca.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi în acest an Revelionul?
Observator » Educaţie » O nouă materie în programa elevilor de liceu. Anunţul făcut de ministrul Educaţiei, Ligia Deca