Video Misiune de salvare în Marea Neagră. O navă cu 47 de migranți, recuperată de Garda de Costă la 40 de km de Vama Veche
Ambarcațiunea cu 47 de migranți la bord, detectată vineri în Marea Neagră, este un pescador din lemn, neinscripţionat şi fără pavilion arborat, la bordul căruia au fost observați femei și copii. Nava maritimă de supraveghere (OPV) MAI 0201, aflându-se într-o misiune de supraveghere a frontierei externe a Uniunii Europene, a detectat vineri dimienață o ambarcaţiune la o distanță de aproximativ 40 km est de Vama Veche. Ulterior, nava Gărzii de Coastă a interceptat un pescador din lemn, neinscripţionat şi fără pavilion arborat, la bordul căruia au fost observate un număr mare de persoane.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
După interceptarea ambarcațiunii, misiunea Poliţiei de Frontieră a devenit o acțiune de salvare a vieții omenești pe mare, sub coordonarea MRCC Constanța din cadrul Autorității Navale Române, având în vedere starea precară a ambarcațiunii, faptul că aceasta era supraaglomerată, la bordul acesteia fiind femei și minori, neechipată cu mijloace de comunicații, respectiv salvare colective și individuale și de existența unui risc iminent de pericol pentru persoanele aflate la bord.
Ambarcaţiunea este condusă în Portul Constanţa, iar persoanele depistate vor fi preluate de poliţiştii de frontieră pentru continuarea cercetărilor.
"Existând indicii temeinice cu privire la faptul că, persoane de origine afro-asiatică intenționau să ajungă ilegal în România, cercetările vor fi derulate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului investit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța", a transmis Garda de Coastă
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰