Evaluare Naţională pentru clasele a II-a și a VI-a. Ce modificări îi aşteaptă pe elevi în anul şcolar 2024 - 2025
Noi modificări pentru elevii care susţin Evaluarea Naţională în acest an!
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Modificările vin pentru elevii de clasa a II-a. Aceştia vor avea mai mult timp pentru a rezolva subiectele, de la 30 la 45 de minute, potrivit Ministerului Educaţiei. Soluţia a venit pentru cei care au nevoie de puţin mai mult timp pentru a-şi arăta competenţele la scris şi citit.
Pentru clasa a VI-a apare şi posibilitatea de a se da examenul la Limbă şi comunicare în limba maternă. Vom avea, aşadar, proba de comunicare în limba română, apoi în limba maternă, iar cea de-a treia probă va fi pentru evaluarea competenţelor la matematică şi ştiinţele naturii.
Toate aceste testări vor fi notate diferit în acest an, doar cu puncte, şi doar în cazul în care elevul doreşte ca punctajul să se transforme în notă, se va face acest lucru şi va fi trecută în catalog.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰