Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vinurile românești vor ajunge pe rafturile magazinelor din Polonia, Italia sau Franţa. Cu ce soiuri ne putem lăuda

Scoatem vinul românesc în lume. Şi încercăm să le punem străinilor pe mese ce avem noi mai bun: Fetească Neagră sau Tămâioasă de Bohotin. Unul dintre cei mai mari retaileri din Europa vrea să introducă soiurile româneşti pe rafturile supermarkteurilor din Polonia, Italia sau Franţa. Picătură cu picătură, limpezim drumul tulbure al vinurilor noastre în străinătate. 

de Alexandra Marin

la 22.10.2022 , 20:38

Sunt pline colinele ţării de podgorii. Din vie până în cramă, drumul licorii lui Bacchus e magie pură şi ştiinţă. De ani buni, România produce vin mult şi de calitate. Anul trecut, de exemplu, am bătut toate recordurile cu cea mai mare cantitate din istorie: peste 1500 de milioane de litri. Din păcate, alte ţări n-au prins gustul vinului românesc, pentru că n-au avut ocazia.

Marinela Ardelean, critic de vin: Este foarte important în primul rând să arătăm lumii că România este un producător de vinuri excelente, premiate la concursuri naţionale şi internaţionale.

Picătură cu picătură, începem să limpezim drumul tulbure al vinului românesc în străinătate

Vezi și

Luna aceasta,14 crame au mers la Milano Wine Week. Iar italienii au fost fermecaţi de savoarea soiurilor autohtone. 

Pe acelaşi subiect

Mircea Niculescu, reprezentant retailer: Pe lângă Tămâioasa Românească, Busuioaca de Bohotin şi Feteasca Neagră, am prezentat publicului din Italia şi Cabernet Sauvignon, Sauvignonul Blanc şi Pinot Noir-ul, vinificat în rose. 

Doar că vinurile româneşti sunt greu de găsit în alte ţări şi pot fi cumpărate în special în restaurante. Un retailer vrea să le pună la loc de cinste în supermarketurile sale din Polonia, Italia şi Franţa.  

Alexandru Achim, director de vânzări cramă: Este cea mai facilă variantă de a duce vinurile noastre pe rafturile magazinelor. 

O cramă din Dealu Mare va fi printre cele care vor crea o primă impresie în străinătate

Georgel Costache, vicepreşedinte Asociația Degustătorilor Autorizați din Romania: Feteasca Neagră este unul din soiurile româneşti care a prins extraordinar de bine, să ştiţi, cam în toată lumea. Se simt aromele alea de prună uscată, nu afumată, aromele alea de condimente, nucşoară.

În momentul de faţă, sub 7% din vinul românesc este vândut în alte ţări. Unul dintre motive este şi faptul că, deşi avem soiuri excepţionale, România nu a reuşit să-şi facă un brand de ţară coerent.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Vinurile românești vor ajunge pe rafturile magazinelor din Polonia, Italia sau Franţa. Cu ce soiuri ne putem lăuda