Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UE nu va prelungi plafonul de preţ la gaze. Măsura nu s-a aplicat niciodată de fapt

UE nu va prelungi plafonul impus asupra preţurilor la gaze, au declarat surse pentru Reuters. Miniștrii europeni ai Energiei au convenit, pe 19 decembrie 2022, asupra unui plafon de preț la gazele naturale de 180 euro pe megawat-oră. Austria și Țările de Jos s-au abținut, iar Ungaria a votat împotrivă. 

de Redactia Observator

la 14.01.2025 , 10:16

UE nu va prelungi plafonul de preţ la gaze. Măsura nu s-a aplicat niciodată de fapt UE nu va prelungi plafonul de preţ la gaze. Măsura nu s-a aplicat niciodată de fapt - Shutterstock

Uniunea Europeană intenţionează să lase plafonul impus asupra preţurilor la gaze să expire la finele acestei luni, aşa cum era programat, au declarat pentru Reuters diplomaţi UE, un semn că a trecut cea mai gravă criză a energiei din Europa.

Cum a funcţionat plafonul la gaze impus de UE în 2022

Bruxelles a introdus prima dată limita de preţ în decembrie 2022, după luni în care preţul energiei a atins niveluri ridicate, cauzate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti, în urma invadării Ucrainei.

Articolul continuă după reclamă

Dar măsura, destinată să se aplice numai în situaţia în care preţurile europene la gaze trec de 180 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh), un nivel care nu a mai fost atins din primele zile ale războiului din Ucraina, nu s-a aplicat niciodată.

Pe acelaşi subiect

La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale se tranzacţionau luni la aproximativ 49 euro pentru un MWh. Este o uşoară creştere faţă de săptămâna trecută, dar departe de nivelul din august 2022, când cotaţiile la gaze naturale au depăşit 300 euro pentru un MWh.

Diplomaţii UE au declarat pentru Reuters că executivul comunitar a informat statele membre că intenţionează să lase plafonul impus asupra preţurilor la gaze să expire la finele acestei luni.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene nu a dorit să facă luni comentarii. "Întregul pachet adoptat în 2022 a fost într-un anumit context şi a fost propus pentru o perioadă de timp limitată", a declarat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Italia cere plafonarea prețului gazelor în UE la 60 de euro

În 3 ianuarie, ministrul italian al Energiei, Gilberto Pichetto Fratin afirma că Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să impună o limită de 60 de euro pentru un MWh, în ideea de a evita un posibil şoc al preţurilor la energie.

Temerile referitoare la un şoc energetic s-au intensificat după ce Ucraina a refuzat să reînnoiască un acord referitor la tranzitul gazelor naturale ruseşti, punând capăt mai multor decenii de dominaţie a Moscovei asupra pieţelor energetice europene. "Cred că, la acest moment, UE ar trebui să reînnoiască plafonul de preţ, dar nu la 180 de euro, acum ar trebui fixat la 50 sau 60 de euro", a declarat ministrul italian într-un interviu pentru un post de radio.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați plătit vreodată mai mult pentru un tratament din cauza lipsei unor alternative mai ieftine?
Observator » Ştiri economice » UE nu va prelungi plafonul de preţ la gaze. Măsura nu s-a aplicat niciodată de fapt