Video Stațiunea de pe litoral preferată de familiile cu copii. Cazarea începe de la 93 de lei pe noapte
O mare de copii la mare. Părinţii sunt în căutarea staţiunii perfecte pentru a petrece o vacanţă de vis cu cei mici. Nisipul fin, intrarea lină în apă şi aqua park-urile sunt printre criteriile care trebuie neapărat bifate. Pentru a atrage familiile şi a fi pe placul micilor şi exigenţilor oaspeţi, hotelierii vin cu oferte tentante.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Plajele largi, nisipul fin şi apa curată sunt criteriile decisive pentru părinţi atunci când aleg destinaţia de vacanţă potrivită pentru cei mici. Staţiunea Saturn bifează toate exigenţele. Intrarea liberă în apa mării, nisipul fin şi preţurile accesibile au făcut ca staţiunea Saturn să fie preferată de familiile cu copii.
"Pentru plajă, pentru nisip, că nu-i balast din ăla ca şi în Mamaia şi că că sunt scoici, au copiii ce să facă", a spus o femeie.
Şi preţurile sunt mai prietenoase pentru bugetul de familie. Cazarea la un hotel de două stele porneşte de la 93 de lei pe noapte, iar pentru un hotel de trei stele o cameră costă puţin peste 100 de lei. Cei care vor, însă, hotel de lux şi all inclusive plătesc peste 800 de lei pe noapte.
La doar 10 minute de mers cu maşina, în Cap Aurora, Aqua Park-ul unui resort este magnet pentru copii.
- Cât costă un sejur all inclusiv în minivacanţa de Rusalii pe litoral. Peste 35.000 de turişti sunt aşteptaţi...
- Trenurile Soarelui 2024. Cât costă un bilet la clasa întâi şi cât faci de la Bucureşti la Constanţa
- Staţiunea de pe litoral cu cele mai ieftine cazări de Rusalii. Sunt şi oferte all inclusive
Hotelierii de pe litoral s-au pregătit pentru micii oaspeţi, extrem de pretenţioşi
"Kids corner pt copii, activităţi în parc, activităţi la scenă, activităţi în timpul zile, la grădiniţă, piscina, tobocane, un meniu diversificat, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, pe tot parcursul zilei", a precizat Angela Alexandru, manager de hotel.
Şi staţiunea Eforie Nord e în topul preferinţelor pentru concediile în familie.
"Este staţiunea celor care au copii, a familiilor. Sunt plajele mult mai libere. Poţi să supraveghezi copiii mult mai uşor", a spus o femeie.
"S-a dezvoltat foarte mult ca şi spaţii de joacă pentru copii, plaja este mult mai accesibilă. Noi oferim pachete all inclusive pe perioada verii, vorbim de şezlonguri, piscină exterioară, toate mesele, minibar", a declarat Alexandra Bedregeanu, șefă de recepție.
O noapte de cazare costă între 82 de lei la un hotel de 2 stele şi la 320 de lei la un complex de 4 stele, cu mic dejun inclus.
Vineri sună clopoţelul pentru vacanţa mare, iar cei mai mulţi părinţi şi-au planificat deja prima vacanţă pe litoral.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰