Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șefa BCE: Economia UE rezistă mai bine decât se preconiza. Inflația, rămâne o problemă și în 2023

Activitatea economică în zona euro a încetinit în acest an comparativ cu 2022 dar va fi cu mult peste ceea ce se preconiza iniţial, în pofida inflaţiei şi crizei energetice, a declarat joi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde. Aceasta a mai adăugat și faptul că, după cum arată indicatorii macroeconomici care arată faptul că Germania, aflată în ultimele luni sub spectrul problemelor economice, va reuși să evite o recesiune, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.01.2023 , 16:12

Șefa BCE: Economia UE rezistă mai bine decât se preconiza. Inflația, rămâne o problemă - Profimedia

"Datele au devenit mult mai pozitive în ultimele săptămâni, ceea ce ne face să credem că anul în curs nu va fi unul strălucitor dat mult mai bun faţă de ceea ce ne temeam", a declarat Christine Lagarde la Forumul de la Davos. În special piaţa muncii din Europa "nu a fost niciodată atât de dinamică cu un număr al şomerilor la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani", a adăugat preşedintele BCE.

Christine Lagarde a făcut referire în principal la Germania, prima economie a Europei, care ar urma să evite recesiunea în 2023, în pofida unei situaţii în continuare tensionate din cauza crizei energetice, potrivit unor declaraţii făcute zilele trecute de cancelarul Olaf Scholz. Lovită de inflaţie, care a majorat costurile de producţie în industrie, motorul economiei sale, Germania pare să reziste mai bine decât se anticipa graţie unui consum robust şi ajutoarelor publice consistente.

Comisia Europeană, la fel de optimistă ca BCE

Articolul continuă după reclamă

La rândul său, Comisia Europeană prognozează o contracţie a Produsului Intern Brut, atât pentru zona euro cât şi pentru ansamblul UE, în ultimul trimestru din 2022 şi primele trei luni din 2023, urmată de o revenire pentru restul anului.

Cu toate acestea, Christine Lagarde a atras atenţia asupra faptului că inflaţia rămâne mult prea ridicată, chiar dacă ritmul de creştere a preţurilor a mai încetinit după ce a atins un vârf de peste 10% în luna octombrie a anului trecut. "După toate măsurătorile, inflaţia rămâne mult prea ridicată. Vom menţine cursul până când vom aduce inflaţia la 2% la momentul oportun", a spus Lagarde.

Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referinţă cu 250 de puncte de bază la ultimele sale patru reuniuni de politică monetară, o scumpire fără precedent a costului creditului într-o perioadă atât de scurtă, şi intenţionează să menţină aceeaşi direcţie în lunile următoare pentru a provoca o scădere durabilă a inflaţiei. Cele mai recente date statistice arată că inflaţia anuală în zona euro a încetinit în luna decembrie până la 9,2%, graţie în mare parte unor costuri mai mici la energie. Cu toate acestea, inflaţia de bază, care nu ţine cont de volatilitatea preţurilor la alimente şi energie, a continuat să crească până la 5,2%, ceea ce a calmat speranţele că recenta explozie a preţurilor a trecut.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Șefa BCE: Economia UE rezistă mai bine decât se preconiza. Inflația, rămâne o problemă și în 2023