Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 150 de absolvenţi care au luat nota 10 la bacalaureat şi la evaluarea naţională vor primi până la 5.000 de lei din partea statului

Absolvenţii clasei a VIII-a care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi absolvenţii de liceu cu media 10 la bacalaureat urmează să beneficieze de stimulente financiare, conform unei hotărâri care figurează pe agenda şedinţei de miercuri a Guvernului.

de Redactia Observator

la 18.09.2024 , 08:46

- Hepta

Astfel, se vor acorda stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională, sesiunea 2024. Totodată, se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie.

"În anul 2024, un număr de 80 absolvenţi de liceu au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat (58 la examenul naţional bacalaureat, 1 la sesiunea specială şi 21 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2024, iar 74 absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională. Ţinând cont că este vorba de tineri absolvenţi de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învăţătură, care au toate şansele să continue să obţină performanţe în învăţământul liceal, respectiv în învăţământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional şi personal", reiese din nota de fundamentare.

Un proiect de lege de pe ordinea de zi prevede ratificarea acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 1 august, în valoare de 599,1 milioane de euro. Sumele trase din împrumut şi virate în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Banca Naţională a României se utilizează "pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale", prevede proiectul.

Articolul continuă după reclamă

Împrumutul are o maturitate de până la 15 ani, rambursarea urmând a fi realizată într-o singură tranşă la sfârşitul perioadei de maturitate, cu luarea în calcul a unei perioade de graţie de 14,5 ani. Pe agenda şedinţei de guvern figurează şi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Seoul, la 23 aprilie 2024.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Noul an vine cu scumpiri. Vă gândiţi la un al doilea job, pentru suplimentarea veniturilor?
Observator » Ştiri economice » Peste 150 de absolvenţi care au luat nota 10 la bacalaureat şi la evaluarea naţională vor primi până la 5.000 de lei din partea statului